Parlamentul … a plecat! Trăiască Parlamentul! Analiză Info-Prim Neo, episodul I

Banc vechi: Patru jucători în cărţi pe lumea cealaltă. Periodic jocul se întrerupe pentru că unul dintre ei dispare şi apare la anumite intervale de timp. După câteva cicluri de felul acesta, este întrebat: unde tot dispari atâta? – În sala de reanimare sunt chemat… Parlamentul Republicii Moldova de legislatura XVI nu a fost chemat încă niciodată înapoi în sala de şedinţe plenare după pauza anunţată la 3 februarie şi, probabil, nici nu va mai fi nevoie de el, chiar dacă, după data expirării mandatului său la 7 martie, mai are dreptul să adopte hotărâri şi legi simple. Se pare că Parlamentul şi-a dat obştescul şi democraticul sfârşit, chiar dacă, formal, trecerea în istorie va fi constatată de „medicii legişti” abia după ce va fi ales noul Legislativ la 5 aprilie. Interesul pentru Parlamentul în exerciţiu este justificat în această perioadă în special pentru examinarea prestaţiei sale pe parcursul celor patru ani de mandat, care ar putea facilita anticiparea prestaţiei viitorului Legislativ. În luna care i-a mai rămas la dispoziţie, alegătorul trebuie să se clarifice în multe lucruri, inclusiv dacă şi-ar dori sau nu reeditarea modelului de Parlament 2005-2009, modificarea acestui model şi în care direcţie anume. [Impresii contradictorii şi standarde duble] Pe de o parte, Parlamentul de legislatura XVI a lăsat în interiorul ţării şi în afară impresia unui organ eficient, stabil, pe anumite segmente – chiar avansat. În mai multe rânduri, experţii externi şi organismele internaţionale au apreciat pozitiv legislaţia Republicii Moldova, inclusiv gradul de adaptare a ei la rigorile europene. Pe parcurs de patru ani, procesul legislativ s-a desfăşurat ritmic, fără pauze şi excese destabilizatoare. Pe de altă parte, aceiaşi experţi şi aceleaşi organisme internaţionale, dar şi opinia publică internă, indică asupra unor probleme grave în anumite domenii atât pe segmentul calităţii legilor, cât şi pe cel al aplicării lor în viaţă. De foarte mulţi ani în şirul acestora intră calitatea justiţiei, drepturile omului, libertatea presei ş.a. Şi Parlamentul în exerciţiu a fost incapabil să scoată Republica Moldova de sub monitorizarea Consiliului Europei, şi stigmatul de recordman în acest domeniu din toată istoria Consiliului Europei de pe imaginea sa. Şi Parlamentul în exerciţiu a menţinut impresia că procesul legislativ şi cel de îmbunătăţire a calităţii vieţii moldovenilor sunt două linii paralele cu puţine şanse să se intersecteze vreo dată sau într-un viitor previzibil. Am putea vorbi despre câteva motive ale acestei stări de lucruri paradoxale. [Parlament subordonat în ţară parlamentară] Deşi a fost un Parlament într-o ţară parlamentară, cu atribuţii foarte largi şi foarte serioase, Legislativul s-a limitat la creaţia legislativă propriu-zisă, fără vreo tentativă observabilă de a face uz de drepturile sale de control asupra implementării şi respectării legilor. Nu a dorit, nu a fost capabil, a renunţat benevol sau forţat, dar aceasta este realitatea. Parlamentul a convocat foarte rar Guvernul, alte autorităţi centrale executive pentru dări de seamă şi rapoarte, iar prim-miniştrii şi primii conducători ai ministerelor-cheie aproape că nu s-a prezentat deloc. Aceştia însă au mers cu rapoarte ori de câte ori au fost chemaţi la Preşedintele ţării, şi niciodată nu se ştia dacă vor ieşi de la raport în aceleaşi funcţii sau nu. Mulţi miniştri în această perioadă au aflat despre propriile demiteri din presă. Şi aceasta în condiţiile când Constituţia ţării îi oferă Parlamentului împuterniciri largi, iar Preşedintelui doar împuterniciri reprezentative. Nu s-a memorizat, practic, nici o audiere parlamentară cu impact serios asupra multelor şi gravelor probleme cu care s-a confruntat ţara în această perioadă. Audierile au avut loc în altă parte şi deciziile cele mai serioase s-au luat nu în Parlament. Se pare că în altă parte s-au luat şi deciziile cu ce trebuie să se ocupe şi cu ce nu însuşi Parlamentul. Parlamentul a avut un mecanism de funcţionare bazat pe principii… extraparlamentare. De aici şi lipsa de comunicare în Parlament şi a Parlamentului cu societatea. [Deficit cronic de comunicare şi de consens] Noţiunea de Parlament are rădăcini latine, franceze cu sens de a vorbi, a discuta, a comunica. Comparativ cu celelalte puteri în stat – executivă şi judecătorească – Parlamentul este un organ deliberativ, adică iar: deliberează, comunică, discută, cântăreşte din toate punctele de vedere până ia o decizie în formă de lege. În democraţie, acest mod de existenţă este obligatoriu, pentru că toţi cei ajunşi în Parlament reprezintă anumite categorii de populaţie şi ele toate au dreptul la existenţă la cuvânt. Şi ca formă, şi ca şi conţinut, Parlamentul în exerciţiu şi-a îndeplinit prost aceste funcţii de comunicare şi deliberare. Pe parcursul celor 4 ani, comunicarea s-a redus la schimbul de replici dintre fracţiunile coaliţiei de guvernământ - Partidul Comuniştilor (PCRM) şi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) - şi cele de opoziţie - Alianţa Moldova Noastră (AMN) şi Partidul Democrat (PDM), plus câţiva deputaţi neafiliaţi la fracţiuni. De regulă, actele legislative au fost votate de majoritate fără dezbateri, ca pe o lecţie învăţată acasă, fără a se ţine cont de opinia opoziţiei. În acest sens, Legislativul a fost mai degrabă un Executiv care a executat ceea ce era cântărit şi decis în afara Parlamentului. A fost un Legislativ de buzunar şi aprecierea activităţii sale poate fi dată în funcţie de al cui a fost buzunarul, cine a fost acela care avea împuternici să pună şi să scoată lucruri din acel buzunar şi ce urmărit el. Au existat şi câteva excepţii, dar excepţiile, se ştie, confirmă regula. Au fost votate prin consens actele privind orientarea europeană a ţării şi cele privind conflictul transnistrean. Însă aceasta s-a întâmplat nu pentru că toate forţele politice reprezentate în Parlament au aceeaşi orientare şi nu au divergenţe în problemele respective sau au însuşit cumva regula comunicării şi consensului în abordarea lor. În problema europeană deputaţii au votat cu mâinile ceea ce au votat cu picioarele peste un milion de moldoveni. Orice altă decizie sau tentativă ar fi fost sancţionată dur. Şi în tematica transnistreană populaţia are o poziţie suficient de clară. Au mai fost votate prin consens deciziile privind vacanţele de vară şi de iarnă ale parlamentarilor…. Parlamentul nu a comunicat pe intern şi nu a oferit societăţii un model de comunicare civilizată şi eficientă, ceea ce este grav pentru perspectivele democratice ale societăţii moldoveneşti ieşite din totalitarism. Şi mai grav este că în aceşti patru ani Parlamentul nu a comunicat nici cu societatea. Transmisiile în direct ale lucrărilor Parlamentului au fost stopate în acelaşi mod autoritar de către coaliţia majoritară, informaţia despre activitatea şi, respectiv, responsabilităţile parlamentarilor lăsându-se la discreţia unor organe de presă în funcţie de profesionalismul acestora şi interesele grupărilor care le controlează. În fond, timp de patru ani, populaţia nu a avut parte de informaţie din prima sursă, ci doar de interpretare. Iar aceasta însemnă lipsă de transparenţă cronică, planificată care este periculoasă în esenţa ei. La începutul mandatului, unul din liderii coaliţiei de guvernământ a fost întrebat dacă populaţia va fi consultată într-o problemă dezbătută pe larg şi aprig în societate. „Noi nu întrebăm pe nimeni, noi decidem. Vom răspunde la următoarele alegeri”, a fost replica tăioasă. Se zice că după deciziile urmate, liderul respectiv şi/sau formaţiunea de care o conduce s-a ales cu un post de televiziune, fost public. Esenţa acestor acţiuni a fost elaborarea şi aprobarea în Parlament a unei legi speciale pentru acest caz, Codul audiovizualului, prin care postul public respectiv a fost scos în afara legii. Apropo, despre stăpânii „buzunarului” în care s-a aflat Parlamentul şi interesele acestora. Despre alte aspecte ale prestaţiei Parlamentului în exerciţiu – în următorul episod al analizei Info-Prim Neo „Parlamentul … a plecat! Trăiască Parlamentul!”