logo

Parlamentul a luat pauză până joi


https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentul-a-luat-pauza-pana-joi-7965_1083334.html

Prima ședință a Parlamentului a fost întrerupta până joi, 29 iulie. Propunerea a fost făcută de deputatul PAS, Igor Grosu, și a fost susținută de colegii săi, care au părăsit ședința, transmite IPN.

„În numele deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate, venim cu propunerea de a anunța o pauză și, deși regulamentul Parlamentului prevede 10 zile pentru constituirea fracțiunilor, alegerea organelor de conducere și așa mai departe, noi propunem ca în zilele următoare să decidem asupra componenței nominale a comisiilor, președinții, vicepreședinții, secretarii, membrii Biroului permanent și să revenim în ședință joi, la orele 10.00”, a declarat Igor Grosu.

După această propunere, Fracțiunea PAS a părăsit sala Parlamentului.

Deputatul Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a criticat propunerea PAS de a lua o pauză până joi. „S-a vorbit și s-a declarat că Parlamentul trebuie să lucreze. Și dumneavoastră ați promis că noi vom lucra foarte activ. Ați convocat această ședință nu pentru a aduce la cunoștință încă o dată platforma electorală. Noi am avenit la ședința Parlamentului ca să muncim, să aprobăm organele de conducere ale Parlamentului și să trecem la examinarea subiectelor care sunt așteptate de societate. Nu înțelegem pentru ce ne-ați întrunit astăzi. Fiți responsabili, unde plecați? Ați convocat această ședință pentru ce? Ca o persoană să aibă discurs jumătate de oră, 40 de minute? Rușine”, a spus deputatul, ales pe listele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.

Președintele ședinței, decanul de vârstă, Eduard Smirnov, a anunțat pauză până joi, la ora 10.00. „Majoritatea noastră parlamentară a decis să încalce regulile Parlamentului și a părăsit sala. Noi am rămas în minoritate, dacă cineva vrea să facă declarații, poftim. Se anunță pauză până joi la ora 10.00”, a spus el.

În noul Parlament au acces trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate și Partidul politic Șor – 6 mandate.