logo

Parlamentul a înregistrat un mic progres, experţi


https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentul-a-inregistrat-un-mic-progres-experti-7978_1017892.html

Parlamentul a înregistrat în şedinţa de miercuri, deşi cu mari dificultăţi, un mic progres, fiind aleasă comisia pentru alegerea preşedintelui legislativului. De această părere sunt invitaţii emisiunii „Moldova în direct” de joi seara de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului „Credo” se arată optimist că până la urmă cele trei partide pro-europene din Parlament vor forma o coaliţie de guvernare. „Am avut un progres mic în Parlament. Faptul că liberal democraţii au solicitat o pauză arată că totuşi negocierile vor continua. Este posibil ca speakerul să fie ales cu susţinerea deputaţilor comunişti, însă Guvernul, care, probabil, va fi aprobat săptămâna viitoare, să fie votat cu concursul liberalilor”, a opinat Ostaf.

Referindu-se la Ministerul Transporturilor, care a devenit mărul discordiei dintre liberal şi democraţi, Ostaf consideră că ar fi fost oportun ca liderii celor două partide să vină cu candidaţi concreţi la funcţia de ministru al transporturilor, ca în cele din urmă să fie numită cea mai bună candidatură. Cât priveşte condiţia liberalilor ca în funcţia de procuror general să fie numită o persoană din afara ţării, Ostaf susţine că nu este reală în condiţiile când trebuie de modificat Constituţia.

Preşedintele Asociaţiei „Justiţie şi dreptate”, Ion Dron , consideră că în cazul unei coaliţii PDM, PLDM şi PCRM ar dispărea PLDM, iar în rezultat s-ar ajunge şi la o înţelegere cu PSRM, consolidându-se o guvernare de stânga. Juristul i-a caracterizat pe cei trei lideri ai partidelor pro-europene drept „nişte oameni de afaceri care gestionează statul în dependenţă de interesele lor economice”.

„Timp de 2 luni eu credeam că ei discută despre reforme în domeniul sănătăţii, în justiţie, cum să implementeze Acordul de Asociere cu UE, cum să rezolve problemele stringente ale ţării. Dar ei au ieşit în faţa camerelor să citească 3-4 rânduri de pe o foaie despre aceia cum nu pot să împartă trei fotolii”, a afirmat juristul.