logo

Parlamentul a aprobat modificări la mai multe acte normative care vizează regimul străinilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentul-a-aprobat-modificari-la-mai-multe-acte-normative-7965_1094349.html

Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditați în Republica Moldova, precum și membri familiilor acestora vor fi scutiți de obligativitatea deținerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, modificări la mai multe acte normative care vizează regimul străinilor în Republica Moldova, transmite IPN.

De un regim fără vize pentru călătoriile în Republica Moldova vor beneficia și posesorii de documente de călătorie eliberate de Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Noile reglementări vizează și facilitarea documentării cetățenilor statelor Uniunii Europene prin excluderea obligației de prezentare a mijloacelor de întreținere și asigurării medicale pentru acordarea unui drept de ședere provizoriu în țara noastră, precum și acordarea dreptului de ședere pentru o perioadă de cinci ani. O altă facilitate se referă la termenul de depunere și examinare a cererii de acordare sau prelungire a dreptului de ședere, acesta constituind 15 zile calendaristice. Aceste facilități sunt determinate de obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

De asemenea, documentul propune exceptarea de la procedura de obținere a invitației pentru acordarea unei vize de intrare sau ieșire pentru străinii titulari ai unui permis de ședere sau a unei vize valabile, cu excepția vizelor de tranzit, eliberate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA și Canada.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, ca urmare a evaluării integrității instituționale a Biroului Migrație și Azil, desfășurată de Centrul Național Anticorupție în anul 2020.

Proiectul a fost votat, în prima lectură, de 58 de deputați.