logo

Parlamentari germani salută formarea coaliţiei „Alianţa pentru Integrarea Europeană”


https://www.ipn.md/index.php/ro/parlamentari-germani-saluta-formarea-coalitiei-alianta-pentru-integrarea-europea-7965_977170.html

Patru deputaţi ai Parlamentului Federal al Germaniei au semnat o declaraţie de susţinerea a deciziei celor patru lideri ai PLDM, PL, PDM şi AMN de a crea o coaliţie de guvernare „Alianţa pentru Integrarea Europeană”, transmite Info-Prim Neo. Semnatarii – Manfred Grund, Michael Link, Markus Meckel şi Rainder Steenblock – spun că acum este momentul de a conveni cât mai urgent asupra unui program de guvernământ şi a unei echipe de guvernare. Confruntată cu probleme serioase pe plan economic şi politic, în condiţiile unei situaţii bugetare dezastruoase, Republica Moldova are nevoie cât mai rapid de un guvern capabil de acţiune, susţin parlamentarii germani. Aceştia subliniază importanţa unui consens dintre toate fracţiunile din legislativ, astfel încât să fie ales noul preşedinte al ţării şi să fie format imediat un guvern de coaliţie. „Fără susţinere din partea Uniunii Europene şi a instituţiilor financiare internaţionale, nu va fi posibilă stabilizarea financiară, economică şi politică a ţării. Guvernul federal german trebuie să susţină acest demers”, se menţionează în declaraţia parlamentarilor germani.