logo

Părinții consideră binevenite prevederile noului curriculum școlar


https://www.ipn.md/index.php/ro/parintii-considera-binevenite-prevederile-noului-curriculum-scolar-7967_1105338.html

Prevederile noului curriculum școlar sunt apreciate de părinți, care cred că acestea vor ajuta la atingerea unui nou nivel în învățământ. Totodată, aceștia au apreciat centrarea per elev și oferirea unei mai mari libertăți elevilor în alegerea disciplinelor în care aceștia să-și aprofundeze cunoștințele. Părerile au fost exprimate în cadrul dezbaterilor publice cu părinții, organizate de către Ministerul Educației și Cercetării la subiectul conceptului de dezvoltare a curriculumului școlar, transmite IPN.

Ana Țîbuleac, expert național, a prezentat datele unui sondaj în timp real, care arată că din circa 60 de părinți prezenți la discuții, marea majoritatea, 47 la număr, cred că curriculumul în vigoare răspunde necesităților elevilor și intereselor societății în oarecare măsură, 15 părinți cred că răspunde – în mare măsură și 5 – insuficient. Totodată, marea majoritate își doresc ca Planul-cadru de alternativă să fie aplicat în școala unde învață copii lor. Lipsa de cadre didactice a fost indicată ca fiind cea mai mare provocare a educației din Moldova.

Părinții au fost interesați despre acțiunile Ministerului Educației privind asigurarea cu resurse didactice. Corina Lungu, consultant principal la Direcția politici în domeniile învățământ general și învățare pe tot parcursul vieții de la MEC, a spus că o problemă pe care ministerul o cunoaște și în ultimii ani s-a mers în forță pentru a o remedia este problema manualelor școlare de calitate. Acele schimbări propuse vor fi asigurate cu un efort suplimentar de către Ministerul Educației pentru a fi într-o balanță echitabilă în ceea ce privește să poți asigura acces la schimbările care se propun.

Părinții au întrebat de ce e nevoie să fie integrate anumite discipline. La care, Anatol Gremalschi, unul dintre autorii noului curriculum, a remarcat că e nevoie să se facă schimbări deoarece la evaluările internaționale punctajul Moldovei este modest, Moldova fiind pe ultimul loc în Europa de Sud-Est. În consecință, copiii pleacă, nu sunt absolvenți capabili să profeseze în domeniile de perspectivă pentru Moldova. De asemenea, au fost analizate rezultatele PISA, au fost confruntate cu modul de predare a disciplinelor școlare și se vede foarte clar că acolo unde în școli disciplinele precum fizica, chimia, biologia se studiază în mod integrat, rezultatele PISA sunt mult mai bune.

Potrivit lui Anatol Gremalschi, dacă 20 de școli au ales să studieze mai aprofundat o anumită disciplină, se va tipări un tiraj de manuale doar pentru școlile respective, nu va fi „nivelare de creieri”.

Viorica Andrițchi, una dintre autorii curriculumului, a dat asigurări că va fi asigurată formarea inițială pe discipline integrate și formarea continuă prin recalificări. Totodată, 1000 de mentori vor activa în școlile din țară pentru a ajuta cadrele didactice pe anumite subiecte dificile.

Natalia Mecicari, părinte a doi copii, a spus că sunt bune schimbările care se fac. Nu ar putea spune că sistemul educațional este rău, doar că și-ar dori să fie mai multă practică, așa ca copiii să aplice cunoștințele teoretice achiziționate. Apreciază că se pune accent pe deschiderea de laboratoare.

Maria Cebanova, părinte și pedagog, a remarcat că este binevenit ceea ce face Ministerul. Ca părinte e bucuroasă atunci când copilul vine acasă și spune că îi este pe plac ceea ce face la școală. Noul curriculum înseamnă o treaptă de dezvoltare la un nivel mai înalt.

Una din noutățile conceptului de dezvoltare a curriculumului școlar este că elevii vor avea doar patru discipline obligatorii de bază: limba română, matematica, prima limbă străină, istoria universală și istoria românilor (clasele IV, V-IX și X-XII), științe (clasele I-IV), care formează așa-numitul „trunchi comun de cultură generală”. Pe lângă aceste discipline de bază, vor fi și altele obligatorii, dar ele nu vor avea pondere la media anilor de studii și nu vor conta în cazul transferului elevului. Celelalte discipline vor fi la alegere sau opționale.

Noul curriculum național urmează să fie pus în aplicare în școlile care își vor dori acest lucru din septembrie 2025, iar din septembrie 2027 ar urma să fie implementat gradual în toate.