Parcul de ambulanțe al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost suplinit cu 24 de mașini noi. 17 dintre ambulanțe sunt de tip C – terapie intensivă mobilă. Acestea sunt dotate cu echipament important pentru stabilizarea pacienților critici. Mașinele noi au fost distribuite în teritoriu, transmite IPN.
Potrivit directorului CNAMUP, Natalia Catanoi, serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească este strategic și datorită echipamentelor performante cu care sunt dotate autospecialele noi pacienții ajung rapid stabilizați în departamentele de urgență, numărul deceselor înregistrate fiind în descreștere.
Ion Prisăcaru, secretar de stat al Ministerului Sănătății, a menționat că noile ambulanțe vor contribui la sporirea operativității de acordare a primului ajutor calificat în cazul urgențelor medico-chirurgicale majore. Autospecialele sunt dotate cu toate echipamentele de monitorizare a funcțiilor vitale pentru a permite transportarea în siguranță a pacientului la cea mai apropiată instituție medicală specializată pentru acordarea ulterioară a ajutorului medical.
Secretarul de stat a spus că autosanitarele care au fost astăzi predate către echipele de urgență fac parte dintr-un program mai larg al Ministerului Sănătății de înnoire a parcului de ambulanțe.
Autosanitare de terapie intensivă mobilă (tip C) au primit 13 substații de asistență medicală urgentă: SAMU Bălți, Drochia, Edineț, Ocnița, Soroca, Cahul, Comrat, Ungheni, Strășeni, Hâncești, dar și unitățile Centru, Botanica, Râșcani (Chișinău). Iar cele șapte ambulanțe noi tip B au mers la cinci substații – SAMU Ialoveni, Cimișlia, Cantemir, Glodeni și Centru (Chișinău), dar și două puncte de asistență medicală urgentă Cornești și Zîrnești.
În luna iulie anului trecut parcul de ambulanțe al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost înnoit cu 30 de autosanitare dotate cu echipamentele necesare pentru acordarea asistenței medicale de urgență populației. Ambulanțele distribuite au făcut parte din lotul de 168 de autosanitare procurate în cadrul unui proiect finanțat în baza Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.