Panica nu mai este una dintre pârghiile economiei globale, studiu
https://www.ipn.md/index.php/ro/panica-nu-mai-este-una-dintre-parghiile-economiei-globale-studiu-7966_977115.html
Panica nu mai este una dintre pârghiile importante ale economiei globale, încrederea este mare, dar condiţiile comerciale sunt încă dure, arată un studiu studiu global elaborat de ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants), transmite Info-Prim Neo.
Refacerea economică ar putea fi posibilă în următoarele 18 luni. „Optimismul continuă să depindă în mod substanţial de acţiunile guvernelor naţionale, dar dependenţa de asistenţa statului s-a redus în perioada care a trecut de la primul studiu despre condiţiile economice, iar în mediul de afaceri există acum speranţa unei creşteri viitoare”, menţionează experţii străini.
Studiul asupra economiei globale, elaborat de ACCA în cel de-al doilea trimestru al anului 2009, arată că fenomenul pierderii încrederii în mediul de afaceri a încetinit substanţial. Dintre profesioniştii din domeniul financiar intervievaţi, 64% au afirmat că economia globală s-a relansat, de două ori mai mulţi decât la interviul anterior din primul trimestru al anului 2009. Mai mult de 1/3 dintre respondenţi se aşteaptă la o refacere economică în următoarele 12 luni.
Totuşi, unul din zece se aşteaptă ca situaţia economică actuală să se prelungescă pentru încă trei ani sau chiar mai mult, iar această idee este de două ori mai des întâlnită printre contabilii din sectorul public.
Împărţiţi pe regiuni, profesioniştii din domeniul financiar vest europeni sunt mai pesimişti în ce priveşte refacerea economică, în timp ce profesioniştii din Africa sunt mai predispuşi să creadă în îmbunătăţirea condiţiilor economice, chiar dacă redusă.
În ciuda acestor schimbări pozitive de păreri, studiul, efectuat împreună cu 546 membri ACCA din 77 de ţări, arată că situaţia schimburilor comerciale s-a îmbunătăţit numai marginal în cele trei luni care au trecut din mai 2009. Aproape două treimi dintre ei (68%) au sesizat o scădere a veniturilor în organizaţiile lor sau ale clienţilor lor şi 62% au fost martorii reducerilor de personal şi a îngheţării angajărilor.
ACCA este o asociaţie profesională contabilă globală, care are peste 131 mii de membri în 170 de ţări.