logo

Până acum nu au parvenit demersuri de repatriere a corpului ucigașului de la aeroport


https://www.ipn.md/index.php/ro/pana-acum-nu-au-parvenit-demersuri-de-repatriere-a-7967_1098004.html

Ucigașul de la Aeroport ar putea fi înmormântat în Republica Moldova în cazul în care rudele nu vor solicita repatrierea acestuia în Tadjikistan. Până în prezent, concursul sau poziția Procuraturii în partea ce ține de repatrierea corpului neînsuflețit în afara Moldovei nu a fost solicitată, a declarat pentru IPN comunicatorul Procuraturii Generale, Emil Gaitur.

Întrebat cât timp vor fi așteptate eventuale demersuri de repatriere, Emil Gaitur a precizat că această întrebare nu ține de domeniul penalului, respectiv Procuratura nu se poate pronunța în acest sens.

În ceea ce privește urmărirea penală în dosarul dublului omor, Procuratura municipiului Chișinău continuă urmărirea penală, fiind dispuse expuse expertize medico-legale și balistice. Urmărirea penală se desfășoară pentru asigurarea principiului cercetării complete, obiective și sub toate aspectele a infracțiunii. De asemenea, continuă cercetările și în procesul penal de verificare a corectitudinii acțiunilor persoanelor responsabile de securitatea aeroportului.

Atacatorul a fost rănit în schimbul de focuri din timpul asaltului, pe 30 iunie, și aseară a murit la spital. În trecut a fost polițist. A activat timp de șapte ani în structurile Ministerului Afacerilor Interne din Tadjikistan. Dar a fost concediat pentru acțiuni criminale. În anul 2013 a comis o crimă pe teritoriul Tadjikistanului. A fost condamnat, dar a ieșit din pușcărie înainte de termen. În iunie anul curent ar fi participat la răpirea unei persoane și atac banditesc. La Chișinău a ajuns din Turcia, dar la acel moment nu figura ca infractor în nicio bază de date internațională. Poliția de frontieră de l-a Chișinău nu i-a permis accesul pe teritoriul țării pe motiv că nu și-a putut motiva vizita și durata șederii. Peste două ore de la documentare, când urma să fie condus pentru returnare în țara de unde a venit, atacatorul a imobilizat polițistul de frontieră care îl însoțea, aplicându-i o lovitură pe neașteptate, i-a luat arma și a deschis focul, omorându-l pe el și pe un angajat al securității aeroportuare.