logo

PAD s-a constituit şi şi-a ales conducerea


https://www.ipn.md/index.php/ro/pad-s-a-constituit-si-si-a-ales-conducerea-7965_993799.html

Partidul Acţiunea Democratică (PAD) şi-a ales conducerea. În cadrul Congresului naţional de constituire a formaţiunii care s-a desfăşurat duminică, 6 noiembrie, deputatul Mihai Godea a devenit preşedintele PAD, iar vicepreşedinţi Viorel Chivriga, Corneliu Gurin şi Natalia Ceban. De asemenea, au fost votate toate structurile de conducere ale formaţiunii, secretarul general fiind desemnat Eugen Buzgan, transmite Info-Prim Neo. „Va trebui să demonstrăm pe parcursul timpului că Republica Moldova are democraţie, acţiune şi vede lumina de la capătul tunelului. În mod evident că este complicat să îţi doreşti artă şi cultură într-ă ţară săracă, e anevoios să îţi doreşti o educaţie elevată în condiţiile când nu ai bani, dar împreună putem face ca cele 3 milioane de oameni din centrul Europei să aibă parte de un trai decent la ei acasă. Funcţia cu care am fost investit astăzi este o responsabilitate în plus ca să demonstrăm că putem trăi bine şi la noi acasă. Împreună încercăm să transmitem un mesaj puternic, că Moldova nu poate fi controlată sau vândută şi acest lucru poate fi realizat de membrii PAD ”, a spus Mihai Godea. Cei peste 500 de delegaţi din majoritatea raioanelor au adoptat Statutul şi Programul partidului. Potrivit documentelor statutare, PAD s-a constituit ca un partid de orientare liberală, reformator, european şi proactiv. PAD are drept scop aducerea la guvernare a unei clase politice oneste, eficiente, tolerante, deschise către dialog şi care să asigure reformarea reală a societăţii. „Este un partid al acţiunii pentru că în declaraţii, în anumite promisiuni sunt toţi buni, însă atunci când este vorba de a realiza anumite lucruri, problemele apar imediat. Vom demonstra că lucrurile pot fi schimbate prin atitudine şi acţiune”, a spus Corneliu Gurin, vicepreşedintele PAD. La Congres au fost adoptate rezoluţii speciale pe situaţia economică, justiţie, politici de tineret, integrare europeană, educaţie, statul de drept şi o declaraţie politică asupra situaţiei din ţară. Reprezentantul Partidului Naţional Liberal din România, Bogdan Boza, a salutat crearea Partidului Acţiunea Democratică şi şi-a exprimat convingerea că va deveni un partener credibil al PNL România. „Eu salut crearea Partidului Acţiunea Democratică şi consider că acest partid trebuie să aibă un cuvânt foarte important de spus în alegerea preşedintelui Republicii Moldova – nu este un deziderat personal, este un deziderat al PNL, care doreşte ca Republica Moldova devină un partener credibil.” La începutul lunii mai, 2011, deputatul Mihai Godea a părăsit Partidul Liberal Democrat şi s-a lansat independent în alegerile pentru Primăria capitalei, iniţiind crearea Platformei Alternativa Democratică. La data de 21 iulie, liderii platformei au anunţat lansarea formaţiunii politice „Partidul Acțiunea Democratică”.