logo

Pactul Responsabilităţii Naţionale a fost semnat de peste 900 de tineri liberal-democraţi


https://www.ipn.md/index.php/ro/pactul-responsabilitatii-nationale-a-fost-semnat-de-peste-900-de-tineri-liberal--7965_1009311.html

Peste 900 de delegaţi din toată republica, reprezentanţi ai tineretului liberal-democrat, au semnat, sâmbătă 23 noiembrie, Pactul Responsabilităţii Naţionale pentru o Moldovă Europeană, transmite IPN.

„Prin semnarea Pactului Responsabilităţii Naţionale pentru o Moldovă Europeană tinerii transmit întregii societăţi mesajul că nu-şi doresc o altă cale decât integrarea europeană. Tinerii îşi doresc un viitor acasă, iar acest lucru va fi posibil doar dacă Republica Moldova va deveni membru al Uniunii Europene”, a spus Andrei Spânu, vicepreşedinte al organizaţiei Tineretului Liberal Democrat din Moldova.

După semnarea pactului, tinerii participă la o conferinţă intitulată: „Tinerii aleg Europa”, care este o continuare a acţiunilor din 3 noiembrie, când mai multe zeci de mii de persoane au susţinut parcursul european al ţării.

PLDM a lansat luni, 18 noiembrie, Pactul Responsabilităţii Naţionale pentru o Moldovă Europeană şi a făcut apel către liderii partidelor parlamentare şi extra-parlamentare, către membrii societăţii civile şi cetăţenii Republicii Moldova să îl susţină. Acest pact este un angajament faţă de calea integrării europene.