logo

Oxana Lupu, fondatoarea WolfX: Moldova din viitor este o țară în care există libertate, echitate și oameni fericiți


https://www.ipn.md/index.php/ro/oxana-lupu-fondatoarea-wolfx-moldova-din-viitor-este-o-7967_1107338.html

Uniunea Europeană nu este doar despre locuri de muncă bine plătite, egalitate de drepturi, infrastructură bună și instituții care lucrează în interesul cetățenilor, dar și despre țări cu oameni mai fericiți. O astfel de soartă pentru Moldova își dorește și Oxana Lupu, fondatoarea WolfX, o companie de contabilitate care își trage rădăcinile din anul 2014. În Europa, oamenii sunt mai zâmbitori, spune Oxana într-un interviu video realizat în contextul unei campanii de informare și educație electorală privind integrarea europeană a R. Moldova.

„Primul lucru care m-a impresionat (n.r. în UE), intri și vezi drumurile lor bune, mașina nu mai scârție. La fel, organizarea din societate, regulile și oamenii zâmbitori m-au făcut să simt diferența față de ce avem noi”, afirmă fondatoarea companiei.

 



Crede în viitorul țării noastre și speră că, prin intermediul Uniunii, în Moldova „funcționarii publici vor acționa cu adevărat în serviciul populației, iar companiile și startupurile tinere vor fi încurajate, fără teama de autorități responsabile”.

„Vreau să trăiesc într-o țară cu echitate, legislație bine definită și acces la finanțări. O Moldova în care există libertate”, a conchis Oxana Lupu. 

Interviul cu Oxana Lupu este al cincilea din seria unor mărturii ale antreprenorilor moldoveni, menite să implice mediul de afaceri în susținerea referendumului pentru integrarea europeană care va avea loc pe 20 octombrie 2024.

Acest mesaj face parte din campania de informare și educație electorală privind integrarea europeană a Republicii Moldova.