logo

OTP Bank acum și mai aproape de tine!


https://www.ipn.md/index.php/ro/otp-bank-acum-si-mai-aproape-de-tine-7542_1090542.html

OTP Bank investește în oameni și în experiența frumoasă a acestora în sucursalele băncii, prin crearea unui mediu confortabil atât pentru clienți, cât și pentru angajații băncii.

Deservirea profesionistă și rapidă, atmosfera plăcută și spiritul binevoitor au fost mereu prerogativa OTP Bank, clientul fiind în centrul strategiei de dezvoltare business. Acestea, de mână cu stilul modern, se regăsesc și în sucursala Nr.19 Dalia de pe strada Decebal 91 din Chișinău, inaugurată recent.


Dl Bogdan Spuză, Președintele Comitetului Executiv – CEO al Băncii, a scos în evidență rezultatele frumoase ale OTP Bank, și a venit cu un mesaj către clienții și angajații băncii, și nemijlocit - sucursalei Dalia. ”Sunt mândru că fac parte din echipa subsidiarei OTP Bank din Moldova, ce aparține unuia din cele mai mari grupuri din zona Europei Centrale și de Est. Noi ca și bancă, suntem axați pe rezultate pe termen lung, investind în mod consecvent în oameni, în afaceri; așa ca pe termen lung să obținem rezultate demne, pe care să le capitalizăm împreună. Iar pornind de la faptul că clienții noștri sunt dornici de a colabora cu noi, am venit în întâmpinarea acestora, prin deschiderea unei noi sucursale moderne, cu angajați competenți și ambițioși, gata să asigure deservirea clienților la cel mai înalt nivel.

Prezent la eveniment, dl Petru Delinschi, Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Director Comercial Retail Banking a apreciat noua locație, venind cu un mesaj de felicitare: ”Vin cu un mesaj de felicitare și de ”bun venit” atât pentru angajații, cât și pentru clienții sucursalei Dalia. Am optat pentru o sucursală inovativă, spațioasă, care să transmită atmosfera și spiritul corporativ al OTP Bank. Suntem bucuroși să vă furnizăm servicii de calitate, dând dovadă constant de dedicație și profesionalism.

Directorul Sucursalei, dna Inna Dovbnea a pus accentul pe echipa tenace pe care o gestionează, asigurând clienții că vor profita în continuare de produse de calitate și deservire la cel mai înalt nivel. Iar Dl Lilian Cojocaru, Director Regional - Regiunea Sud a încurajat clienții să vină la bancă nu doar pentru a beneficia de serviciile oferite nemijlocit de către bancă, ci și pentru a primi suport informațional și a crea conexiuni de afaceri cu alți clienți ai băncii.

Clienții fideli OTP Bank, atât persoane fizice, cât și juridice au fost alături de echipa sucursalei la evenimentul de inaugurare, comunicând cu membrii conducerii și adresând mesaje de felicitare și mulțumire echipei.

Noua sucursală și-a început activitatea în 01.03.2022, fiind stilizată după cele mai actuale standarde corporative ale Grupului OTP.


Vă așteptăm cu drag în sucursala Nr.19 Dalia, municipiul Chișinău pentru a beneficia de întregul spectru de servicii bancare oferite de sucursală, de luni până vineri, de la 09.00 – 17.00.


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.