Reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova vor participa la ceremonia dedicată primului sunet în cadrul instituțiilor de învățământ cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană. Intenția a fost discutată în cadrul unei întrevederi a șefului Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, cu viceprim-ministrul Vasilii Șova.
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare, intenția a fost salutată și încurajată, cu lansarea invitației ca în asemenea vizite să se implice și exponenții altor parteneri internaționali.
Într-un răspuns pentru IPN, Misiunea OSCE în Moldova menționează că, în conformitate cu mandatul său, monitorizează situația din Zona de Securitate, unde se află câteva instituții școlare cu predare în grafia latină administrate de Republica Moldova.
„În acest scop, misiunea vizitează școlile și participă în mod regulat la ceremoniile desfășurate cu ocazia începutului și sfârșitului anului de învățământ. Începând cu 2018, Chișinăul și Tiraspolul implementează un acord care a îmbunătățit funcționarea școlilor și a asigurat continuitatea procesului de învățământ. Acest acord face parte din pachetul „Berlin-plus” al măsurilor de consolidare a încrederii identificate de cele două părți”, se mai precizează în comentariul oferit Agenției IPN.
În regiunea transnistreană activează opt școli cu predare în limba română. În cadrul unui eveniment organizat, la sfârșitul anului trecut, de către Asociația Promo-LEX, cu participarea directorilor instituțiilor, s-a menționat că cea mai mare presiune este simțită la 1 septembrie și 31 mai. Atunci, elevii și profesorii sunt monitorizați de persoane îmbrăcate în civil sau uniformă, nu au dreptul să intoneze imnul Republicii Moldova și să arboreze tricolorul. Directorii școlilor au mai vorbit despre discriminare, stres și frica îndurată de către elevii și profesorii din instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană.