logo

OSCE lansează observarea proceselor de judecată pentru a îmbunătăţi sistemul judiciar în Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/osce-lanseaza-observarea-proceselor-de-judecata-pentru-a-imbunatati-sistemul-jud-7967_958426.html

Misiunea OSCE în Moldova a anunţat luni, 20 martie, lansarea unei reţele de observare a proceselor de judecată, care este menită să sporească încrederea cetăţenilor în sistemul judiciar şi să stimuleze cunoaşterea procedurilor de judecată de către societatea civilă, se arată într-un comunicat de presă al OSCE, citat de Info-Prim Neo. Misiunea informează că ceremonia de lansare va avea loc în incinta oficiului Misiunii OSCE în Moldova, marţi, 21 martie, la orele 17.00. Sursa citată a precizat că treizeci de studenţi jurişti şi jurişti începători la fel ca şi reprezentanţi ai ONG-urilor au fost pregătiţi să fie observatori în cadrul proceselor de judecată şi vor primi certificatele în prezenţa Viceprim-ministrului Valerian Cristea, Şefului Consiliului Suprem al Magistraturii Valeria Şterbeţ şi Procurorului General Valeriu Balaban.