logo

Orheiul s-a ales cu un grant de 30.000 de la UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/orheiul-s-a-ales-cu-un-grant-de-30-7967_1103430.html

Orheiul, ca municipalitate regională a Republicii Moldova, parte a rețelei Orașelor Regionale EU4Culture va primi un grant în valoare de 30.000 de euro. Alte patru municipalități regionale din Armenia și Georgia vor incasa și ele câte un grant în valoare de 30 mii de euro, transmite IPN.

Fondurile sunt alocate pentru a spori sustenabilitatea Strategiilor de Dezvoltare Culturală create în 2022, cu sprijinul EU4Culture, spune un comunicat al UE. Planurile strategice ale celor cinci municipalități se concentrează pe stimularea economiilor regionale prin promovarea creșterii industriilor creative și a culturii la nivel local. Granturile acordate le oferă posibilitatea să pună în aplicare unele componente ale Strategiilor de Dezvoltare Culturală.

În 2024, municipalitățile Charentsavan și Sevan din Armenia, , Kutaisi și Poti din Georgia și Orhei din Republica Moldova vor folosi fondurile acordate pentru a implementa diverse activități culturale precum evenimente artistice și cursuri de formare. O municipalitate va crea, de asemenea, o bază de date despre cultura locală, accesibilă publicului.

Astfel, prin colaborări cu organizațiile și comunitățile cheie interesate, municipalitățile vor asigura industriile creative locale și sectorul cultural cu noi oportunități de dezvoltare. În calitate de membri ai Rețelei Orașelor Regionale EU4Culture, municipalitățile vor împărtăși experiențele lor în implementarea Strategiilor de Dezvoltare Culturală atât în cadrul rețelei, cât și în afara ei.

„Cu granturile acordate, EU4Culture continuă să promoveze creșterea industriilor culturale și creative locale în țările Parteneriatului Estic. Noua finanțare pentru cele cinci municipalități poate servi ca o încurajare suplimentară pentru crearea de oportunități de dezvoltare în regiunile Armeniei, Georgiei și Republicii Moldova, contribuind astfel la stabilirea de noi modele pentru consolidarea rezilienței sectoarelor culturale și creative din țările respective," - spune Dr. Anatoli Beifert, liderul echipei EU4Culture.

EU4Culture, cu un buget de 7,85 milioane de euro, este un proiect cu o durată planificată de patru ani, finanțat de Uniunea Europeană, pentru a susține sectorul cultural și creativ, în special, în orașele și localitățile provinciale din țările Parteneriatului Estic. Proiectul este implementat de Institutul Goethe (coordonator), Centrele Cehe, Institutul Cultural Danez și Institutul Francez din Georgia.