 |
|
| Anatol Țăranu | |
Cu încă două luni în urmă se discuta intens în presă în termeni proximi despre perspectivele procesului de negocieri ale păcii dintre Ucraina și Rusia. Se credea că armistițiul de încetare a focului va fi semnat deja în luna mai. Chiar dacă și atunci era clar că Moscova concepe negocierile de pace de pe pozițiile unui radicalism militar-politic, cauzat de speranța îmbunătățirii cardinale a poziției sale pe câmpul de luptă, totuși, speranța încetării fazei fierbinți a războiului era mare. Însă aceste speranțe au fost date peste cap în condițiile când armatei ruse nu i-a reușit să înregistreze succese notabile militare în ultimele săptămâni, iar resursele umane și materiale ale Rusiei devin tot mai sever epuizate. Însă, din inerție Moscova continuă să înainteze condiții de pace inacceptabile pentru Kiev, impunând Ucraina să nu mai creadă că este posibil să se negocieze altceva cu Moscova, în afară de coridoare umanitare episodice și schimburi de prizonieri. Iar după schimbarea alinierii forțelor ruse din zona Kievului spre Donbas, timpul a început să lucreze împotriva Rusiei, determinând Kremlinul pentru o mai mare preocupare de un scenariu privind ieșirea onorabilă din război.
Trei opțiuni pentru pace și toate rele...
Eșuând în îngenuncherea Ucrainei într-un război-fulger, Rusia s-a trezit în fața câtorva opțiuni de dezvoltare a situației. O variantă foarte puțin probabilă astăzi este retragerea trupelor ruse pe liniile unde se aflau pe 23 februarie 2022, cu un acord de încetare a focului, dar fără o recunoaștere oficială a înfrângerii a așa numitei operațiuni militare speciale în Ucraina. Această opțiune poate fi susținută de teza deja promovată în mass-media oficială rusă, că războiul nu se poartă împotriva Ucrainei, ci împotriva NATO, dar pe teritoriul țării vecine. Condițiile păcii ar consta în acceptul Ucrainei de a amâna pe un termen nedefinit statutul politic al Crimeii și Donbasului, întoarcerea tuturor prizonierilor și a persoanelor deportate, iar din partea comunității occidentale renunțarea sau degajarea regimului de sancțiuni – toate împreună ar putea fi una dintre căile de ieșire acceptabile pentru Rusia din situația creată.
O altă opțiune, a cărei probabilitate este relativ scăzută astăzi, dar departe de zero, este o escaladare a războiului cu încercarea de a implica SUA și NATO în negocieri directe. Acest scenariu este cel mai riscant pentru Moscova, dar pe fundalul începerii procesului de aderare a Suediei și Finlandei la Alianță și a creșterii ajutoarelor militare către Ucraina, Kremlinul poate s-o acceseze. O operațiune în Moldova sau un atac asupra infrastructurii aprovizionărilor menționate, de exemplu, pe teritoriul Poloniei, sau unele acțiuni militare demonstrative, dar limitate, împotriva țărilor baltice, sau împotriva acelorași Finlanda și Suedia - nimic din toate acestea nu este complet exclus azi. Scopul unei astfel de escaladări nu va fi o victorie militară, ci încercarea de a testa unitatea Occidentului, poate chiar de a torpila această unitatea. De asemenea, această variantă duce la eliminarea necesității de a negocia exclusiv cu Kievul, care se face un interlocutor extrem de deranjant pentru Moscova. Desigur, principalul preț de plătit pentru o astfel de opțiune va fi izolarea economică și mai mare a Rusiei, în primul rând, față de Europa, iar Kremlinul este puțin probabil să își asume riscul de a face acest lucru în situația actuală.
Încă o opțiune pentru Kremlin ar însemna recurgerea la procedeul de politică externă utilizat de Troțki în timpul negocierii acordului de pace de la Brest-Litovsk din 1918: „Fără război, fără pace”. Această opțiune poate fi aplicată după ocuparea de către armata rusă a hotarelor administrative ale Donbasului și presupune reducerea intensității ostilităților până la încetarea acestora, dar fără încheierea oficială a războiului. Și astăzi această opțiune pare a fi cea mai probabilă.
Acțiuni și efecte posibile pentru Moscova
Moscova are nevoie de o pace onorabilă nu doar datorită incapacității sale de a forța Ucraina la condițiile de capitulare, ci și din cauza unei probabilități crescânde ca armata ucraineană să împingă trupele ruse din teritoriile ocupate cel puțin din unele dintre ele, folosind armele primite din Occident. Aici Moscova trebuie să câștige teren diplomatic, să demonstreze pregătirea pentru un fel de acord de încetare a focului și să câștige cel puțin susținerea diplomațiilor franceză și germană, care și-au declarat interesul pentru un acord de pace cu prețul cedărilor teritoriale din partea Ucrainei. Cum au relevat mai mulți experți, de dragul implementării acestei opțiuni, guvernul rus, care nu este împovărat de dreptul internațional sau de principiile morale și etice, sau, pur și simplu, de loialitate elementară față de cuvântul dat, poate folosi și prizonierii de război ucraineni și civilii strămuți ca monedă de schimb în negocieri.
Pentru a convinge Ucraina să adopte un armistițiu, diplomația rusă a început să acuze Kievul de compromiterea negocierilor de pace. Kremlinul nu poate să nu înțeleagă că teritoriile pârjolite de război sunt devastate economic și au cunoscut o ieșire puternică a populației – aceste teritorii fiind un deșert economic, a cărui păstrare și control va necesita mult efort și resurse, cu pierderi constante în rândul ocupanților. În același timp, sancțiunile sufocante nu vor dispărea nicăieri, iar potențialul militar deja cheltuit va rămâne fie greu de reînnoit, fie complet de neînlocuit. Astfel, Rusia poate să încerce varianta de amânare a planului de capitulare deplină a Ucrainei, inclusiv mizând pe unele dificultăți grave care influențează negativ economia globală.
Un moment negativ pentru autoritățile ruse în cazul scenariului „fără pace, fără război” constă în aceia, că nu înlătură de pe ordinea de zi problema restaurării complete a integrității teritoriale a Ucrainei. Ceea ce se înțelege aici este că, chiar dacă Rusia alege această opțiune, aceasta nu înseamnă că Ucraina își va abandona obiectivele. Iar epuizarea armatei ruse pe câmpul de luptă cu perspective incerte de înfrângere militară a Ucrainei, ar însemna pentru Moscova că va fi grav slăbită și în alte zone – poate pur și simplu să piardă controlul asupra altor teritorii ale spațiului post-sovietic, unde există conflicte înghețate și state nerecunoscute, la apariția cărora a contribuit în deceniile precedente. Aceasta înseamnă că slăbirea pe termen lung a Rusiei va ridica serios și problema retragerii acesteia din Moldova (Transnistria), Georgia (Abhazia și Osetia de Sud) și Azerbaidjan (Nagorno-Karabah).
Sunt necesare planuri de reacție pentru fiecare acțiune
În aceste condiții, Republica Moldova trebuie să dispună de planuri de reacție la orice opțiune de evoluție a evenimentelor la care va recurge Rusia. Războiul din Ucraina a creat o situație de criză profundă în mai multe sfere ale vieții statului moldovenesc. Însă acest război a provocat la viață și oportunități neașteptate, care trebuie folosite la maximum. În primul rând, este nevoie de intensificat acțiunile pe dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova, în acest sens fiind cel mai relevant summitul UE din 23-24 iunie curent, unde se va discuta posibilitatea oferirii țării noastre statutului de candidat la aderare în UE.
Agravarea situației economice trebuie contracarată prin măsuri energice de cooperare economică cu partenerul nostru principal, România. Pe această dimensiune este important să fie valorificată pe deplin ședința comună a parlamentelor României și Republicii Moldova, preconizată pentru iunie curent, deciziile căreia nu trebuie să se reducă doar la gesturi de simbolism, dar să pună în aplicație proiecte concrete de cooperare economică și de altă natură de anvergură. Războiul din Ucraina a readus în prim-planul atenției publice din Republica Moldova necesitatea consolidării solidarității și unității naționale a spațiului etno-cultural românesc, ca factor decisiv de creștere a rezilienței statului moldovenesc în fața unei posibile agresiuni militare din exterior. Intensificarea integrării cu România înseamnă pentru Republica Moldova desprinderea de spațiul rusesc, diminuarea logicii pretențiilor Kremlinului privind includerea statului nostru în zona de influență geopolitică preferențială a Moscovei. Și invers, neglijarea și opunerea procesului de inter-cooperare între România și Republica Moldova, echivalează cu dezarmarea statului moldovenesc în fața aspirațiilor imperialiste ale Moscovei de refacere a așa numitei „Rusii istorice”.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.