logo

Opt din 12 portaluri monitorizate – părtinitoare în ultima săptămână de campanie, raport


https://www.ipn.md/index.php/ro/opt-din-12-portaluri-monitorizate-partinitoare-in-ultima-saptamana-7967_1077758.html

Opt din 12 portaluri, monitorizate în perioada 8-14 noiembrie, au fost părtinitoare, acordându-i o atenție mediatică mai mare candidatului independent Igor Dodon, susținut de Partidul Socialiștilor. Totodată, acestea au plasat acest concurent electoral în contexte favorabile. Alte patru portaluri au avut un comportament relativ echilibrat sau cu o ușoară favorizare a candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Constatările se conțin în al șaptelea raport de monitorizare a presei online în perioada și campania electorală pentru alegerile prezidențiale, realizat de Asociația Presei Independente în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte.

Într-o conferință de presă la IPN, Aneta Gonța, expertă API, a declarat că portalurile Actualitati.md, Aif.md și Kp.md au avut un comportament editorial similar, cu un caracter evident și pronunțat de partizanat. Cele trei publicații l-au favorizat și l-au promovat vădit pe Igor Dodon, și au defavorizat-o clar pe Maia Sandu. În raport cu ea a continuat campania de discreditare, atacare, denigrare prin informații false și discriminare.

Portalurile Noi.md, Vedomosti.md și Sputnik.md l-au favorizat pe Igor Dodon prin tonalitatea reflectării și prezentarea în context pozitiv a candidatului. Maia Sandu a fost defavorizată de cele trei publicații.

Gagauzinfo.md a acordat relativ puțină atenție ultimei săptămâni a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, și a pus accent în special pe candidatul Igor Dodon, favorizândul-l în majoritatea cazurilor în care acesta a apărut în calitate de protagonist.

Unimedia.info a abordat în special teme din domeniul politic, cu accent pe acțiunile de campanie ale candidatului Igor Dodon care a apărut de mai multe ori în contexte care l-au favorizat.

Agora.md și Newsmaker.md au avut o politică editorială relativ echilibrată și, per ansamblu, nepărtinitoare, iar candidata și candidatul la funcția de președinte/președintă care au acces în turul doi a fost prezentat/prezentată de cele mai multe ori în context neutru, dar și pozitiv sau negativ, însă fără o tendință clară de favorizare sau defavorizare.

Portalul Realitatea.md a mediatizat ultima săptămână a campaniei electorale, prezentând acțiunile ambilor prezidențiabili, însă Igor Dodon a apărut de cele mai multe ori în context defavorizant.

Timpul.md a acordat cea mai mică atenție subiectelor electorale în perioada monitorizată. Igor Dodon a fost plasat mai des în contexte defavorizante.