logo

Opoziția extraparlamentară despre solicitarea de a mări prerogativele președintelui


https://www.ipn.md/index.php/ro/opozitia-extraparlamentara-despre-solicitarea-de-a-mari-prerogativele-presedinte-7965_1037163.html

Lideri ai partidelor extraparlamentare de opoziție consideră inoportună solicitarea lui Igor Dodon de a spori prerogativele șefului statului. Aceștia consideră că președintele nu a folosit nici măcar atribuțiile de care dispune. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, consideră că solicitarea lui Igor Dodon de a mări prerogativele șefului statului nu este altceva decât o încercare de a-și minți propriul electorat, pentru că are nevoie de o justificare atunci când nu poate să prezinte nicio realizare. „Nimic din ceea ce a promis nu a făcut. Și puținele atribuții pe care le are nu le-a folosit pentru că nu i-a dat voie stăpânul său Vladimir Plahotniuc”, a spus lidera PAS.

Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, este de părere că Igor Dodon are suficiente prerogative pe care ar putea să le pună în practică. În opinia lui, șeful statului nu face acest lucru pentru că este vulnerabil în fața celui cu care ar fi avut târgul încă înainte de alegerile prezidențiale. „Igor Dodon a convenit împreună cu Vladimir Plahotniuc că vor face o agendă falsă geopolitică. Au convenit că vor face circ în spațiul public. Nimic nu l-a încurcat pe Igor Dodon să inițieze ceea ce a promis cetățenilor: să inițieze demersuri în vederea restituirii miliardelor furate, să ceară realizarea unui altfel de referendum decât unul consultativ”, spune Andrei Năstase.

Președintele Igor Dodon și-a exprimat în repetate rânduri solicitarea de a fi lărgite atribuțiile șefului statului.