logo

Opinii împărţite privind utilizarea alocaţiilor europene în Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/opinii-impartite-privind-utilizarea-alocatiilor-europene-in-moldova-7978_1015927.html

Ambasadorii europeni susţin că banii alocaţi de către UE Republicii Moldova sunt utilizaţi eficace, în timp ce experţii autohtoni afirmă contrariul. Declaraţii în acest sens au fost lansate în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Noul ambasador al Germaniei în Republica Moldova, Ulrike Maria Knotz, susţine că fondurile alocate de statele europene Republicii Moldovei sunt folosite conform destinaţiei, iar autorităţile germane verifică utilizarea banilor alocaţi. „Noi alocăm bani pentru dezvoltarea localităţilor, în special a celor rurale. Urmează să mai fie aplicate în continuare finanţe pentru dezvoltarea sistemelor de canalizare şi a apeductelor la sate. Deşi sunt de foarte puţin timp în Republica Moldova, din câte ştiu, banii alocaţi Moldovei de către statul nostru sunt utilizaţi eficient, iar autorităţile voastre au fost responsabile. Ştim că administraţiile locale se confruntă cu probleme, dar trebuie să sesizeze că aceste ajutoare se vor termina şi că  administraţia trebuie să înveţe să câştige singură banii, dar să aibă şi un sprijin oarecare de la autorităţile centrale”, a precizat ambasadoarea.

Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman, susţine că deşi nu s-au constatat cazuri de delapidare a granturilor europene, periodic sunt efectuate controale . „Se ştie că corupţia apare acolo unde sunt bani. De aceea, după oferirea granturilor, noi efectuăm periodic controale, pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii. Mai multe localităţi din Republica Moldova au beneficiat de proiecte susţinute de noi pentru reparaţia şcolilor, grădiniţelor, drumurilor, apeductelor. Dar trebuie să se ţină cont că aceste ajutoare nu vor dura veşnic şi va trebui să vă descurcaţi şi singuri”, a spus ambasadoarea Suediei.

Pe de altă parte, Andrei Muravschii, doctor în ştiinţe economice, susţine că banii europeni adesea nu sunt utilizaţi eficace sau conform destinaţiei. „Pentru gestionarea corectă a acestor fonduri este necesară o structură care ar monitoriza utilizarea corectă a banilor”, a conchis expertul.

Începând cu anul 2009 europenii au alocat Republicii Moldova granturi de 800 milioane de euro.