logo

Opinia Comisiei de la Veneția nu este scutită de influență politică majoră, analist


https://www.ipn.md/index.php/ro/opinia-comisiei-de-la-venetia-nu-este-scutita-de-influenta-7978_1035218.html

Analistul politic Victor Gurău consideră că opinia Comisiei de la Veneția conține recomandări clare pe problematici existente, luând în calcul și conjunctura politică, și cea teritorial-administrativă, pentru că există problema transnistreană și cea a migrației cetățenilor. Totuși, în opinia sa, avizul Comisiei nu este scutit de influență politică majoră din partea europarlamentarilor.

Contactat de IPN, analistul a declarat că în opinia Comisiei de la Veneția se constată un resentiment major din partea unor birocrați europeni. Potrivit lui, aspectul politic se resimte în mod special în momentul în care, după mai multe pagini de recomandări și aspecte tehnico-juridice, se face o aluzie cu posibilități de interpretare din partea tuturor taberelor și anume faptul că modificarea sistemului electoral nu este recomandată în acest moment. În opinia sa, această sintagmă developează caracterul unei influențe politice.

Potrivit lui Victor Gurău, mențiunile cu referire la lipsa unor dezbateri largi și cele care invocă aprobarea rapidă a proiectului au tentă politică, deoarece problema schimbării sistemului electoral nu este nouă. Despre acest proiect se discută încă din 2013 și atunci nu s-a sezisat atât interes, inclusiv din partea societății civile sau a presupusei societăți civile, care să facă atâta vâlvă.

Analistul consideră oportun faptul că există avize, dezbateri și discuții contradictorii, pentru că, spune el, doar în astfel de bătălii socio-politice pot fi obținute rezultate calitative. În opinia sa, este inadmisibil ca factorul extern să apeleze la relațiile politice cu un stat suveran. În viziunea sa, Republica Moldova este un stat suveran și dreptul de adoptare a cadrului legislativ este suveran. Potrivit lui, doar în cazul în care există derapaje majore de la respectarea drepturilor omului și a procedurilor democratice, putem vorbi despre termenii care se utilizează astăzi: dictatură, regim criminal.

Victor Gurău a mai spus că până acum niciodată, niciun proiect nu a fost dezbătut public și analizat pe toate palierele, așa cum este dezbătut acest proiect de modificare a sistemului electoral. Analistul a mai spus că în ceea ce ține de consensul larg, acest proiect a fost votat de 74 de deputați, iar conform sondajelor aceasta reprezintă peste 60% din cetățeni.

Opinia integrală a Comisiei de la Veneția pe marginea inițiativei de modificare a sistemului electoral din Republica Moldova a fost publicată pe 19 iunie. Autorii menționează că proiectul a fost adoptat rapid în Parlament, fără a fi precedat de dezbateri largi și deschise în societate. Comisia nu recomandă implementarea unei reforme atât de ample fără un consens pe măsură. Alte obiecții formulate țin de păstrarea unui prag electoral înalt care avantajează partidele mari, dar și creșterea numărului de alegători pe secție de votare de la 3000 la 5000, fapt care, potrivit Comisiei, va îngreuna munca funcționarilor electorali și va spori probabilitatea neregulilor. Printre riscurile majore ale proiectului experții Comisiei menționează expunerea candidaților din circumscripțiile uninominale la interesele de afaceri locale și reprezentarea redusă a femeilor în Parlament. În concluzie, Comisia de la Veneția găsește inoportună modificarea sistemului electoral în forma propusă acum.