Pentru prima dată la Spitalul Clinic Bălți au fost efectuate două operații cu laparoscopul. Utilajul permite efectuarea intervențiilor minim invazive, realizate cu ajutorul unei camere video de mici dimensiuni și cu instrumente chirurgicale speciale. Pacientele operate se simt bine și urmează un tratament medical pentru recuperare, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Sănătății, o femeie de 60 de ani a suportat o intervenție chirurgicală de hernie hiatală, iar altă pacientă, în vârstă de 36 de ani, a fost supusă unei operații de splenectomie (extirparea splinei). Ambele intervenții au fost realizate cu succes.
Operațiile cu laparoscopul oferă pacienților recuperare rapidă, durere redusă postoperatorie și riscuri minime de complicații.
Laparoscopul, în valoare de 134 de mii de dolari, a fost oferit Spitalului din Bălți de către Ministerul Sănătății, cu sprijinul financiar al partenerilor străini, în cadrul asistenței externe acordate refugiaților din Ucraina.