logo

ONG-urile cer adoptarea legii privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată


https://www.ipn.md/index.php/ro/ong-urile-cer-adoptarea-legii-privind-reglementarea-infractiunilor-motivate-7967_1078042.html

Organizațiile societății civile solicită Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități să definitiveze și să înainteze spre adoptare proiectul de lege nr. 301 privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată. La definitivare urmează să fie luate în considerare recomandările făcute de organizațiile naționale și internaționale. Apelul public în acest sens a fost lansat de către organizațiile neguvernamentale, membre ale Coaliției pentru Incluziune și Nediscriminare.

Într-o conferință de presă la IPN, Irina Corobcenco de la Asociația Promo-LEX, a declarat că acest proiect se regăsește în Parlament din 2016. „Aceste proiect de lege este unul absolut necesar de a fi definitivat și adoptat de către Parlament în contextul monitorizărilor rezalite de Promo-LEX, care ne arată că, cel puțin cu 17%, a crescut numărul cazurilor de discurs de ură în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, față de anul 2019”, a notat experta.

Potrivit ei, în luna octombrie 2019, au fost organizate consultări publice pe marginea acestui proiect, la care societatea civilă și-a prezentat recomandările și amendamentele. În luna martie a anului curent, comisia parlamentară a organizat noi consultări publice, urmând ca în zece zile acest proiect să fie definitivat, lucru care nu s-a întâmplat. „Apelul nostru de astăzi se adresează, în primul rând, deputaților din cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități, cărora le solicităm să revină asupra acestui proiect, să-l definitiveze și să-l trimită plenului Parlamentului, care ulterior să-l adopte în lectură finală. Astfel, infracțiunile motivate de prejudecată, discursul de ură, discursul instigator la discriminare să poată fi sancționat și să putem da un semna societății că astfel de discursuri și acte nu sunt acceptate într-o societate democratică”, a notat Irina Corobcenco.

Avocata Gheorghina Drumea, reprezentanta Institutului pentru Drepturile Omului, a menționat că, deși în ultimii ani, în Republica Moldova s-au înregistrat schimbări semnificative, în special în cea ce ține de respectarea egalității și combaterea discriminării, totuși sistemul instituțional și legal este unul lacunar și ineficient. Și din aceste motive nu au fost atinse rezultatele scontate.

„Ne dorim o societate incluzivă, în care fiecărei persoane îi sunt garantate drepturile fundamentale ale omului și fiecare persoană își poate exercita liber drepturile și se poate simți liberă indiferent de sex, rasă, culoare, origine etnică, limba vorbită, naționalitate, dizabilitate, orientare sexuală, vârstă, religie sau convingere politică. ne dorim ca principiul egalității de tratament”, a declarat Alina Andronache de la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.

Apelul este deschis pentru subsemnare, acest lucru fiind posibil la adresa de e-mail: secretariat.cin@gmail.com.