ONG-uri din mass-media boicotează o conferinţă organizată de Parlamentul R. Moldova în semn de protest
https://www.ipn.md/index.php/ro/ong-uri-din-mass-media-boicoteaza-o-conferinta-organizata-de-7965_962727.html
Un grup de organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul mass-media şi-au anunţat refuzul de a participa la conferinţa anuală „„Cooperarea dintre Parlament Republicii Moldova şi societatea civilă”, care urmează să se desfăşoare în incinta Parlamentului marţi, 19 decembrie.
Potrivit Declaraţiei semnate şi remise Agenţiei Info-Prim Neo spre difuzare, Asociaţia Presei Independente, Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Presei Electronice APEL, Centrul Acess-Info, Agenţia Media Impact, întreprind această acţiune în semn de protest faţă de abuzurile autorităţilor în procesul de implementare a noului Cod al Audiovizualului în cazul posturilor municipale Antena C şi Euro TV şi respingînd simularea, de către Parlamentul Republicii Moldova, a cooperării cu sectorul asociativ. În asemenea condiţii, subsemnatele organizaţii neguvernamentale nu văd rostul să participe la lucrările Conferinţei respective.
În document se menţionează că ONG-urile semnatare “şi-au declarat în repetate rînduri disponibilitatea şi deschiderea de a colabora cu Parlamentul R. Moldova, eforturile noastre fiind îndreptate spre îmbunătăţirea cadrului legislativ şi normativ care vizează mass-media. Din păcate, organul legislativ suprem a neglijat majoritatea propunerilor noastre, adoptând decizii dictate de conjunctura politică actuală şi nu de necesitatea dezvoltării în Republica Moldova a unei mass-media profesioniste. Astfel, propunerile şi iniţiativele organizaţiilor neguvernamentale de îmbunătăţire a Codului Audiovizualului nu au fost luate în considerare, iar candidaturile propuse de noi în Consiliul Coordonator al Audiovizualului au fost respinse în lipsă de transparenţă şi nemotivat, sfidînd spiritul noii legi. Considerăm că situaţia de criză creată în jurul audiovizualului public municipal şi naţional reprezintă o consecinţă directă a strategiilor puternic influenţate politic în acest domeniu, dar şi a nedorinţei autorităţilor de a colabora cu exponenţii societăţii civile, capabili să propună soluţii eficiente în această problemă de interes public major”, se mai spune în Declaraţie.
Organizaţiile semnatare tenţionează “opinia publică, ambasadele şi reprezentanţele străine asupra faptului că pretinsa colaborare a Parlamentului cu societatea civilă, pe segmentul mass-media, poartă un caracter mai mult formal, în scopul de a lustrui imaginea guvernanţilor în străinătate şi de a crea impresia falsă de consens social în principalele probleme ale ţării”. Ele cheamă Parlamentul să-şi reconsidere atitudinea faţă de colaborarea cu societatea civilă în sensul adoptării unei poziţii de parteneriat sincer, deschis, în beneficiul întregii societăţi”.
Conform unui aviz al Serviciului de presă al Parlamentului “marţi, 19 decembrie curent, în incinta Parlamentului se va desfăşura conferinţa anuală „Cooperarea dintre Parlament şi Societatea Civilă”, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte practice şi realizări funcţionale ale procesului de cooperare dintre forul legislativ şi reprezentanţii sectorului asociativ pe parcursul anului 2006, precum şi vor fi discutate chestiuni ce vizează consolidarea cadrului de cooperare, viziuni de perspectivă. La eveniment va participa Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai comisiilor permanente ale Legislativului, deputaţi, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai misiunilor diplomatice străine acreditate la Chişinău”.
Majoritatea ONG-urilor, care au semnat prezenta declaraţie, au difuzat duminică o altă declaraţie prin care au calificat drept antidemocratice şi anticonstituţionale acţiunile autorităţilor legate de reorganizarea Antenei C şi Euro TV Chişinău, iar luni au convocat o conferinţă de presă la tema respectivă.