logo

Olimpiada universitară de simulare ,,SimOlympic 2022”


https://www.ipn.md/index.php/ro/olimpiada-universitara-de-simulare-simolympic-2022-7542_1089652.html

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” vă invită la olimpiada universitară de simulare SimOlympic 2022, organizată de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM). Evenimentul, ajuns la ediția a IV-a, va avea loc în data de 13 mai curent, între orele 09:00-12:30, la CUSIM (str. 31 August 1989, 137 A).

La competiție vor participa patru echipe formate din mediciniști din anul V, care vor trebui să acționeze în diverse scenarii ca tematică și complexitate la simulatoarele de fidelitate înaltă din cadrul CUSIM, sarcina fiind gestionarea situațiilor critice simulate.

Fiecare echipă va avea o denumire și se va prezenta cu un spot promo, nu mai mare de 2 minute, la deschiderea oficială a competiției. Echipele vor fi alcătuite din 4 studenți, ce vor avea un cod vestimentar medical comun. Conform unui program stabilit, după tragerea la sorți urmează sferturile sau semifinalele, iar cele mai bune două echipe se vor lupta pentru titlul de învingător în marea finală.

Echipele vor fi evaluate de un juriu competent, care va aprecia abilitățile de   comunicare, lucrul în echipă, managementul în rezolvarea cazului și corectitudinea abilităților practice demonstrate de către participanți.

Olimpiada universitară SimOlympic se înscrie în programul evenimentelor organizate în cadrul Congresului internațional pentru studenți și tineri medici MedEspera 2022, ediția a IX-a.


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.