logo

Oleg Tarnovschi a ratat calificarea în finală


https://www.ipn.md/index.php/ro/oleg-tarnovschi-a-ratat-calificarea-in-finala-7979_1029071.html

Oleg Tarnovschi a ratat calificarea în finala probei canoe sprint 200 de metri, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio. În semifinale el a terminat al treilea în seria a doua cu timpul 40.715 secunde, transmite IPN.

Totuși, Oleg Tarnovschi va concura în finala B pe această distanță. De asemenea, el va participa astăzi, 18 august, la 1000 de metri dublu, alături de fratele său, Serghei Tarnovschi. Cei doi sunt născuți la Lvov, dar de doi ani reprezintă Republica Moldova pe arena internațională. Serghei Tarnovschi a cucerit bronzul acum două zile pe distanța de 1000 de metri simplu.

La luptele feminine, Mariana Cherdivară-Eșanu a învins-o în primul meci disputat la 58 kg pe Lisette Antes Castillo din Ecuador cu scorul 3-0, dar în runda următoare a cedat luptătoarei din India, Sakshi Maik, cea care avea să cucerească medalia de bronz.