logo

Oleg Serebrian: Religia a devenit parte a războiului hibrid


https://www.ipn.md/index.php/ro/oleg-serebrian-religia-a-devenit-parte-a-razboiului-hibrid-8004_1107511.html

Biserica a fost întotdeauna un instrument ideologic important, iar în prezent religia este parte a războiului hibrid. Declarația aparține scriitorului, ambasadorului, Oleg Serebrian, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Războiul, Religia și Biserica”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Oleg Serebrian, din cele mai vechi timpuri, biserica a fost politizată și folosită de conducătorii entităților statale pentru a-și atinge scopurile expansioniste.

Scriitorul a menționat că lumea a fost întotdeauna bântuită de războaie, perioadele pașnice fiind extrem de rare și de scurtă durată. Potrivit lui Oleg Serebrian, relativa pace din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost zdruncinată de conflictele armate din spațiul postsovietic.

„Karl Schmidt spunea: „din cinci mii de ani de istorie, au fost 50 de mii de ani de războaie”. Singurul an din secolul XX în care nu au fost confruntări militare, așa-zisul „an al păcii” a fost perioada din 30 iulie 1913, armistițiul de după cel de-al doilea război balcanic, și 28-29 iulie 1914, începutul Primului Război Mondial. În rest, chiar și după 1945, Europa a fost mai ferită de incidente, dar lumea a clocotit de războaie. Războiul Rece a fost o confruntare foarte fierbinte. O confruntare între cele două blocuri militare, prin interfețe, americanii și sovieticii, au luptat din Nicaragua până în Vietnam și din Coreea până în Angola. Ceea ce s-a întâmplat în Iugoslavia în perioada 1991-1995, în spațiul postsovietic, inclusiv în Estul Republicii Moldova în 1992, a arătat că și în Europa stabilitatea poate fi un lucru provizoriu”, a spus scriitorul Oleg Serebrian.

Potrivit lui, din cele mai vechi timpuri, biserica ortodoxă rusă a avut un rol important în justificarea agresiunii militare ruse și în promovarea ideilor expansioniste.

„Biserica ortodoxă rusă a fost destul de politizată  tot timpul și a fost un instrument ideologic important pentru Rusia țaristă, Rusia imperială. Ulterior, în 1941 are loc agresiunea germană împotriva URSS și Germania a tratat cu multă deschidere biserica ortodoxă rusă. Atunci sovieticii au văzut că biserica, credința, poate fi un instrument foarte important și Stalin își revede în toamna anului 1941 poziția față de biserica ortodoxă rusă. Are loc un fel de renaștere a ortodoxiei. Hrușciov a revenit mai târziu cu campaniile antireligioase. Vladimir Putin a repus în valoare rolul bisericii ca instrument geopolitic. Religia a devenit o parte a războiului hibrid. Din istorie știm că biserica a fost un factor care a mers mână în mână cu expansiunea și războiul”, a explicat diplmatul.

Oleg Serebrian a punctat că războiul din Ucraina reprezintă un rău absolut , iar Rusia folosește în țara vecină metode barbare care au distrus complet conceptul de securitate pe continentul european.

„Acum, în Ucraina, avem o confruntare militară de amploare și o agresiune în stil antebelic. Metodele de desfășurare a acestei agresiuni le depășesc până și pe cele din Balcani din perioada1992-1995”, a mai spus Oleg Serebrian.

Dezbaterea publică la tema „Războiul, Religia și Biserica” este ediția a 315-a ediție de dezbateri din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.