Oleg Cernei califică drept răzbunare privarea de încăpere a ONG-ului pe care îl conduce
https://www.ipn.md/index.php/ro/oleg-cernei-califica-drept-razbunare-privarea-de-incapere-a-ong-ului-pe-care-il--7967_958499.html
Consilierul municipal Oleg Cernei, preşedintele consiliului municipal al Asociaţiilor Proprietarilor de Locuinţe Privatizate susţine că decizia de săptămâna trecută a Consiliului municipal Chişinău (CMC), prin care Asociaţia a fost privată de încăperea din strada Eminescu 33, din capitală, este o răzbunare personală a primarului general interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu.
Potrivit lui Cernei, citat de Info-Prim Neo, decizia a fost luată fără a se ţine cont de faptul că în adresa Asociaţiei nu a parvenit din timp nici o informaţie de la autorităţi privind luarea încăperii. El a spus că CMC a aprobat decizia profitând de faptul că era plecat în deplasare peste hotarele ţării.
La şedinţa în care consilierii au abrogat decizia de dare în arendă a încăperii din strada Eminescu 33 Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate, consilierul municipal Ion Mămăligă a cerut amânarea hotărârii, pe motiv că Cernei lipsea.
Primarul interimar Vasile Ursu a spus atunci că încăperea dată în arendă Asociaţiei se află în clădirea Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare. El a promis că municipalitatea va acorda o altă încăpere Asociaţiei, în sediul Primăriei capitalei.