logo

OIM oferă asistență refugiaților și migranților ucraineni vulnerabili din Moldova, cu sprijinul UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/oim-ofera-asistenta-refugiatilor-si-migrantilor-ucraineni-vulnerabili-din-7967_1105405.html

Refugiații și migranții ucraineni vulnerabili, care locuiesc în prezent în Republica Moldova, beneficiază de asistență financiară și asistență pentru protecție pe parcursul anului 2024, oferită de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Asistența este oferită în cadrul acțiunii „Abordarea nevoilor umanitare urgente ale refugiaților vulnerabili și resortisanților țărilor terțe din Republica Moldova", finanțată de Uniunea Europeană, transmite IPN.

OIM menționează, într-un comunicat de presă, că sprijinul financiar al UE în valoare de 1,2 milioane de euro consolidează acțiunile de intervenție ale OIM în Moldova, asigurând ca refugiații vulnerabili și resortisanții țărilor terțe să beneficieze de asistența financiară multifuncțională în numerar și de servicii de protecție până la sfârșitul anului 2024. Această acțiune va viza în mod specific populația care riscă să nu se regăsească în cadrul eforturilor de răspuns umanitar sau al schemelor de protecție socială, în special refugiații și resortisanții țărilor terțe din regiunea transnistreană și din zonele rurale din Moldova.

Persoanele vulnerabile care sunt eligibile pentru sprijin financiar pentru a-și achiziționa alimente și pentru a plăti costurile de asistență medicală, a articolelor de igienă, a chiriei, a îmbrăcămintei și a altor nevoi de bază sunt identificate prin intermediul unui software avansat. De asemenea, fost elaborată o fișă de evaluare a criteriilor de vulnerabilitate, în coordonare cu UNHCR și grupul de lucru interinstituțional pentru numerar.

Potrivit OIM, echipele mobile de protecție ale OIM oferă asistență de protecție individuală refugiaților vulnerabili și resortisanților țărilor terțe care fug din Ucraina, inclusiv celor care locuiesc departe de centrele urbane sau în zonele rurale. Acest tip de asistență se bazează pe evaluarea nevoilor, a vulnerabilităților și a riscurilor de protecție ale acestora. Acesta include consultanță juridică, asistență în domeniul sănătății mintale, sprijin financiar unic pentru a răspunde nevoilor urgente și îndrumări căile locale de referire.

Acțiunea este finanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Departamentului pentru Operațiuni de Protecție Civilă și Ajutor Umanitar al Comisiei Europene (DG ECHO) și este implementată de OIM în cooperare cu instituțiile relevante și organizațiile societății civile din Republica Moldova.