logo

Octavian Țîcu și Vladimir Cebotari despre posibile coaliții în următorul Parlament


https://www.ipn.md/index.php/ro/octavian-ticu-si-vladimir-cebotari-despre-posibile-coalitii-in-urmatorul-7965_1047358.html

Partidul Democrat este gata pentru orice scenariu de formare a viitoarei majorități legislative. Democrații consideră că varianta ideală ar fi o coaliție largă formată din PDM, Partidul Socialiștilor și blocul electoral ACUM DA PAS. Totodată, blocul ACUM spune categoric că nu va face o coaliție cu niciuna dintre cele trei formațiuni care au acces în Parlament. Potrivit blocului, democrații vor încerca să clatine fracțiunile PSRM și ACUM pentru a atrage deputați cu care să formeze o coaliție, transmite IPN.

Șeful staff-ului Partidului Democrat, vice președinte PDM Vladimir Cebotari, spune că în viitorul legislativ este de dorit ca o eventuală coaliție să fie cât mai largă pentru ca să reprezinte opinia mai multor alegători. „Probabil, varianta ideală ar fi o coaliție între PDM, ACUM și PSRM. De ce nu? Atunci noi acoperim un șir mare de alegători”, susține democratul.

„Vrem o coaliție cât mai largă care să respecte voința poporului, dar noi nu excludem nicio opțiune, inclusiv alegerile anticipate”, a continuat Vladimir Cebotari. Totodată, șeful staff-ului PDM nu exclude că Andrei Năstase ar putea să facă o coaliție cu socialiștii, dar nu crede că acest lucru l-ar putea face și Maia Sandu.

„Dacă sunt rezonabili și raționali și dacă au venit în Parlament pentru a influența ca starea lucrurilor în Republica Moldova să se schimbe spre bine, eu cred că blocul ACUM va merge într-o coaliție cu PDM”, a mai declarat Vladimir Cebotari. Potrivit lui, democrații au o sarcină foarte clară: „să lupte până la capăt ca să nu se întoarcă instabilitatea politică în țară”.

Despre campania electorală, Vladimir Cebotari spune că toți concurenții electorali au pornit în campanie în condiții egale de competitivitate. Iar despre voturile pentru circumscripțiile din stânga Nistrului, șeful staff-ului PDM spune că numărul celor care au avut interes față de viața politică din Republica Moldova  este dublu față de cel din 2014.

Istoricul Octavian Țîcu, candidat al blocului ACUM DA PAS pe circumscripția nr. 16, Ungheni, afirmă că PDM are cu fracțiunea Partidului „Șor” și cu cei trei deputați independenți  40 de mandate, iar democrații vor încerca să caute la PSRM mandate și vor încerca să clatine această fracțiune. „Nu va fi o coaliție propriu-zisă între PDM și PSRM pentru că aceasta omoară electoratul ambelor partide. Tot ce mai este în PDM și crede în valoarea pro-europeană a democraților și în valorile europene va veni la ACUM, iar alegătorii PSRM, așa cum au votat pentru mine la Ungheni mai mulți decât au votat pentru partidul lor, vor veni și ei la bloc”. Istoricul nu exclude că democrații vor încerca să clatine și fracțiunea blocului ACUM.

„Noi am semnat un angajament public de necolaborare -un cuvânt popular spus de netrădare. Un cuvânt în care am spus clar că nu vom avea niciun fel de colaborare cu partidele care sunt o emanație a regimului Plahotniuc- Șor-Dodon, ceea ce înseamnă exact cele trei partide care sunt în Parlament. Aceasta este voință politică și oamenii trebuie să înțeleagă că în Republica Moldova a venit o altă față a politicii, bazată pe moralitate, pe cuvântul pe care l-am dat și pe care vrem să-l respectăm”, a afirmat istoricul.

Despre discuțiile apărute în spațiul public referitor la posibila scindare a blocului acum în două fracțiuni, istoricul spune că va fi o singură fracțiune. „Aceste zvonuri legate de desfacerea blocului trebuie curmate pentru că ACUM DA PAS este un brand politic în care s-a investit foarte mult. El a fost fundamentat pe ideea de mișcare de rezistență ACUM în jurul căreia s-au cristalizat cele două partide și membri ai societății civile. Noi suntem 6-7 oameni care venim din afara acestor două partide, prin urmare, noi pledăm pentru un bloc unic consolidat și o acțiune unică pentru că avem și alegeri locale pe care trebuie să le abordăm cu seriozitate”, spune Octavian Țîcu. 

Totodată, candidatul ACUM spune că în campanie electorală nu au fost condiții egale pentru toți concurenții și că alegerile nu au fost libere și corecte.