logo

Octavian Ţîcu: Chișinăul are nevoie de o nouă strategie de dezvoltare urbană


https://www.ipn.md/index.php/ro/octavian-ticu-chisinaul-are-nevoie-de-o-noua-strategie-8006_1068694.html

Octavian Ţîcu, candidatul Partidului Unității Naționale la funcția de primar general al municipiului Chișinău, spune că e nevoie de o nouă strategie de dezvoltare urbană. În cadrul unei conferințe de presă, candidatul a spus că acest punct va fi unul prioritar în activitatea sa dacă va ajunge primar general al municipiului Chișinău, transmite IPN.

Potrivit candidatului, una dintre cele mai mari problemele ale municipiului Chișinău, după 1991, este faptul că nu are o identitate urbană. Primarii, în mod special cei de după Nicolae Costin, nu au adoptat un plan urbanistic general, zonal și de detaliu. Acest lucru a făcut ca orașul Chișinăul să arate în diferite sectoare și cartiere uneori absolut monstruos, spune Octavian Ţîcu.

„În prezent, din cauza lipsei acestei abordări exhaustive, avem circa 500 de construcții neautorizate în tot municipiul Chișinău. Lucrurile s-au întâmplat în perioada după 2009, când a crescut mafia imobiliară, ajutată de funcționari din cadrul Primăriei”, a spus candidatul PUN.

Octavian Ţîcu a mai spus că orașul „nu ar trebui să se dezvolte în interior, mâncând din spațiile verzi, terenuri de joacă, sportive”. „Este nevoie de o extindere a orașului din contul periferiilor și a suburbiilor care oferă asemenea posibilități”, a precizat candidatul.

Retrospectiva evenimentelor electorale din 8 octombrie 2019