logo

Obiectivul organizatorilor protestelor s-a schimbat, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/obiectivul-organizatorilor-protestelor-s-a-schimbat-opinie-7978_1037036.html

Obiectivul principal al organizatorilor protestelor de duminică, 17 septembrie, a fost obținerea unui scor bun la viitoarele alegeri parlamentare. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Analistul Corneliu Ciurea consideră că acest miting face parte dintr-un șir de acțiuni de protest care au drept obiectiv să aducă la cunoștința oamenilor despre problemele guvernării. „Acest protest nu mai are drept obiectiv central răsturnarea puterii pentru că au fost mitinguri, proteste mult mai agresive care atunci alimentau această speranță că alegerile anticipate sunt posibile”, spune Corneliu Ciurea.

Analistul politic Victor Ciobanu a menționat că la televiziunile care fac parte din holdingul lui Vladimir Plahotniuc au fost difuzate știri în care s-au spus minciuni despre protestul de duminică. Analistul a declarat că afirmațiile despre faptul că în mulțime a intrat un microbuz sunt total false. Potrivit lui, acesta era microbuzul cu aparatajul sonor, inclusiv microfonul, care era folosit de protestatari. „Este o aberație să spui că a intrat în protestatari. Asta a fost minciuna de ieri”, a spus Victor Ciobanu. Potrivit lui, la unele televiziuni s-a operat în mod speculativ cu termenul de „teroriști” și s-a făcut o paralelă cu actele de terorism din Europa.

Deputatul liberal democrat Iurie Țap susține că guvernarea are obligația să întreprindă măsurile de rigoare pentru a asigura protestele pașnice. „Nu cred că presa are dreptul să învinuiască cetățenii, pentru că aceștia sunt în drept să înainteze revendicări, să aducă învinuiri puterii”, a spus deputatul PLDM. Iurie Țap a declarat că folosirea gazelor lacrimogene în timpul protestelor de duminică constituie un abuz de putere al autorităților, fapt pe care îl va pune în discuție în Parlament acest lucru.

Duminică, 17 septembrie, Consiliul Marii Adunări Naționale a organizat o acțiune de protest în cadrul căreia a solicitat abrogarea legii privind schimbarea sistemului electoral și revenirea la sistemul electoral proporțional; demonopolizarea pieței mediatice; publicarea celui de-al doilea raport realizat de compania Kroll, cu tragerea la răspundere penală a responsabililor de furt și întoarcerea banilor; aplicarea sancțiunilor individuale de către partenerii externi împotriva lui Vlad Plahotniuc și Igor Dodon, ca fiind principalii responsabili de derapajele democrației din Moldova. Acțiunea s-a desfășurat atât în fața Parlamentului, cât și în fața Companiei Publice „Teleradio-Moldova”.