logo

Obiectivele stabilite de către Preşedinţia RM la ICE au fost realizate, constată vicepremierul Andrei Stratan


https://www.ipn.md/index.php/ro/obiectivele-stabilite-de-catre-presedintia-rm-la-ice-au-fost-realizate-constata--7965_972779.html

„Constat cu un pronunţat sentiment de satisfacţie că priorităţile şi obiectivele ambiţioase stabilite de către Preşedinţia R. Moldova la Iniţiativa Central-Europenă (ICE) au fost realizate”, a declarat joi, 27 noiembrie, vicepremierul Andrei Stratan, în deschiderea reuniunii miniştrilor afacerilor externe, la Chişinău. Reuniunea anticipează summitul şefilor de guverne ai ţărilor membre ale ICE, care se va desfăşura vineri, 28 noiembrie. Printre cele mai importante evenimente care au avut loc pe parcursul Preşedinţiei Moldovei, Statan a menţionat consultările ICE-UE, aprobarea de către Comitetul Coordonatorilor Naţionali a circa 100 de proiecte de interes comun, reuniunile de la Chişinău a miniştrilor transporturilor, agriculturii, turismului şi masa rotundă a miniştrilor economiei etc. “Toate eforturile şi activităţile au oferit ţărilor ICE posibilitatea intensificării implicării în procesele regionale şi au contribuit, cu siguranţă, la avansarea statelor care nu sunt membre ale UE în procesele de integrare europeană”, a spus Stratan. Vicepremierul a menţionat că ICE ar urma să întreprindă eforturi direcţionate spre consolidarea contactelor cu Comisia Europeană, precum şi să invite Comisia Europeană să participe activ la reuniunile ICE şi să convoace cel puţin o reuniune pe an cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai coordonatorilor naţionali ICE. Andrei Statan a mai propus majorarea cu 20% a Fondului de cooperare această propunere a fost făcută şi la summitul de la Sofia şi ar permite asigurarea condiţiilor necesare pentru obţinerea de către ICE a unui impact extins în activităţile operaţionale în cadrul ICE, precum şi sporirea graduală a acestui fond în următorii 5 ani.