Cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, care este marcată pe 24 august, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, Oazu Nantoi, i-a urat poporului ucrainean victorie și pace în condiții de biruință. Deși Republica Moldova are resurse modeste, este de partea libertății, dreptății, lumii democratice care condamnă agresiunea Federației Ruse și susține Ucraina, a remarcat parlamentarul, solicitat de IPN.
Republica Moldova și Ucraina sunt parteneri. „Este evident că agresiunea frontală a Federației Ruse împotriva Ucrainei a demonstrat că Republica Moldova susține Ucraina pe toate căile posibile, în special aceasta s-a manifestat în problema refugiaților. Și acum Republica Moldova este conștientă de faptul că Ucraina ne apără pe noi. Este evident că, dacă Ucraina n-ar fi rezistat, atunci ar fi venit rândul nostru, a spus Oazu Nantoi.
Parlamentarul a remarcat că relațiile dintre Moldova și Ucraina au trecut prin mai multe faze. A fost faza haosului după destrămarea URSS, când „în stânga Nistrului a avut loc conflictul armat și atunci inclusiv așa-zișii naționaliștii ucraineni au participat la lupte de partea forțelor convențional vorbind separatiste”. Pe urmă s-a dovedit că între Republica Moldova și Ucraina există mai multe probleme nesoluționate care necesită abordări în baza normelor de drept internațional, cum ar fi relațiile de proprietate, dorința Republicii Moldova de a avea ieșire la mare, cum ar fi delimitarea și demarcarea frontierei de stat, regimul râului Nistru. Lucrurile s-au schimbat substanțial după anexarea Crimeii de către Federația Rusă. Ucraina s-a poziționat atunci de partea Republicii Moldova și acest lucru a demonstrat că așa-zisul format de negocieri „5+2ˮ în problema transnistreană este „o o capcană pentru Republica Moldova, creată de către Federația Rusă pentru a nu admite reîntregirea Republicii Moldova și nu admite soluționarea viabilă a problemei transnistrene”, a mai spus Oazu Nantoi.
Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Ucraina au fost stabilite la 10 martie 1992 Tratatul de bună vecinătate, prietenie și colaborare, semnat la 23 octombrie 1992 și intrat în vigoare la 5 ianuarie 1997, a pus bazele juridice ale unei relații bilaterale temeinice și cuprinde toate domeniile esențiale de colaborare dintre cele două state.