Poliţia a arestat un moldovean dat în urmărire internaţională de către poliţia din Ucraina pentru săvârşirea unor tâlhării deosebit de grave pe teritoriul acestei ţări, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Inspectoratului Naţional al Poliţiei.
Moldoveanul are 42 de ani, este locuitor al satului Truşeni. Acesta, împreună cu încă trei complici de-ai săi, sunt suspectaţi de organizarea şi comiterea mai multor atacuri tâlhăreşti cu aplicarea armei de foc şi a forţei fizice pe teritoriul oraşului Cernăuţi. În primăvara anului 2011, membrii grupării au pătruns în trei gospodării. În primul caz, au pătruns în casa unei familii, au ameninţat victimele cu moartea şi au solicitat să li se dea banii şi lucrurile de preţ. Stăpânii casei au fost legaţi la mâini şi picioare şi electrocutaţi cu un fir electric.
În cel de al doilea caz, membrii grupării, ameninţând o familie cu un automat şi un cuţit, au sustras bani în sume considerabile, bijuterii din aur şi altele. După acelaşi scenariu, bunuiţii au spart geamul şi au pătruns în casa unei bătrâne de 82 de ani, de unde au sustras bani şi bunuri materiale în valoare de peste 15 mii de lei.
La domiciliul moldoveanului, poliţia a depistat un aparat de electrocutat, 2 staţii radio, 30 grame de marijuana şi 2 dispozitive artizanale speciale pentru consumul de droguri. Membrii grupării criminale riscă privaţiune de libertate de până la 15 ani.