logo

O tânără a rămas în viaţă după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din capitală


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-tanara-a-ramas-in-viata-dupa-ce-a-cazut-7967_963757.html

O tânără, de 22 de ani, a fost internată în stare extrem de gravă în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă după ce a căzut, miercuri, de la etajul 8 al unui bloc de locuit din sectorul Ciocana al capitalei. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, a comunicat pentru Info-Prim Neo că incidentul s-a produs aproape de ora 14.00 la casa cu nr.19/2 de pe str. Milescu Spătaru. Ca rezultat al impactului, fata a suferit fractura deschisă a oaselor craniului, fractura osului temporal pe stânga, contuzii cerebrală, a organelor interne şi a toracelui. Incidentul s-a produs la doar o zi după un caz similar, cu sfârşit tragic. O femeie neidentificată a murit, după ce a căzut de la etajul 10 al unul bloc de locuit de pe bd. Dacia din capitală. Poliţia anchetează ambele cazuri pentru a stabili dacă este vorba despre un caz de suicid sau de o crimă. Locatarii unei case de pe str.Hristo Botev s-au aflat în pericol de moarte din cauza unei locatare, de 54 de ani, aflată în stare de ebrietate, care a decis să se sinucidă cu gaze naturale. Femeia, de 54 de ani, a deschis aragazul, încercând să se otrăvească şi să moară. Pe parcursul zilei precedente, medicii de pe ambulanţe au înregistrat 720 de apeluri, inclusiv 8 cazuri de gripă, 130 cazuri de viroze, 55 cazuri de traumatism, 7 ictusuri cerebrale şi 3 infarcte miocardice.