Secția de votare 1/148 din Chișinău a fost deschisă cu cu o întârziere de 45 de minute, din cauza întârzierii președintelui Biroului electoral al secției de votare. Totuși, niciun alegător nu a depus o contestație pe motiv că nu a reușit să voteze, constată observatorii Promo-LEX, în primul raport, care reflectă situația până la 08.30.
Într-o conferință de presă la IPN, șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie, Pavel Postica, a menționat că observatorii au atestat afișaje electorale în raza a 100 de metri de la secția de votare. Astfel de încălcări s-au depistat în nouă localități. În Edineț, președintele Biroului electoral s-a autosesizat și a întreprins măsuri pentru înlăturarea billboard-ului.
În trei cazuri urnele de vot nu au fost sigilate corect, fie au fost sigilate cu două sigilii, în loc de patru, fie au fost sigilate mult mai târziu decât a fost cazul. Altfel de încălcări s-au observat în secția de votare 1/176, 1/10 și 1/206, toate din municipiul Chișinău.
S-au atestat cel puțin șapte cazuri în care camerele nu au fost funcționale nici la procesul de deschidere a secțiilor de votare. „Camerele urmau să fie conectate și să funcționeze doar la deschiderea secțiilor de votare după care să fie deconectate pe parcursul zile și apoi să fie conectate în procesul de numărare a voturilor”, precizează Pavel Postica. Astfel de încălcări s-au atestat în secțiile de votare: 27/50 din Vasileuți, Râșcani, 28/35 Cubolta, Sângerei, 7/45 Lebedenco, Cahul, 7/4 Cahul, 28/35 Cubolta Sângerei, 23/32 Seliște, Nisporeni și 34/31 Nucăreni, Telenești.
Au fost prezente nejustificat persoane în secția de votare 1/111 din Chișinău, Buiucani. Acestea s-au prezentat ca reprezentanți ai unor concurenți electoral, dar nu au prezentat acte confirmative în acest sens. În secția de votare 26/02 din Rezina buletinele de vot nu sunt păstrate într-un loc sigur în incinta secției de votare, ci la un loc vizibil, unde poate avea acces orice alergător.
Observatorii Promo-LEX au raportat și deficiențe în listele electorale. În secția de votare 1/56 din sectorul Botanica, Chișinău, un alegător a fost arondat la o altă secție de votare, dar conform listelor electorale era în secția 1/56. În secția de vot 1/142 din sectorul Centru, un alegător a fost introdus de operatorii SIAS, dar nu a fost găsit pe listele electorale și nu i s-a oferit dreptul la vot. Iar în secția de votare 1/298 din Grătiești, municipiul Chișinău, un alegător a constatat că în listele electorale data nașterii introdusă nu coincidea cu data nașterii din buletin.
Într-o secție de votare din Lujnoe, Cahul s-a deconectat lumina, dar problema a fost remediată în scurt timp.
Promo-LEX are 307 observatori în Chișinău, 59 în municipiul Bălți, 12 în Comrat. În țară, înafara de aceste trei circumscripții, sunt detașați 369 de observatori. În circumscripția uninominală 48 sunt 22 de observatori, iar în circumscripția uninominală 50 peste hotarele Republicii Moldova – 12 observatori.