logo

O să ajungem oare și pe cel de al nouălea val pandemic? Op-Ed de Ala Tocarciuc


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-sa-ajungem-oare-si-pe-cel-de-al-7978_1084852.html

Din experiența și observațiile de multe secole ale navigatorilor s-a ajuns la concluzia că al nouălea sau al zecelea val din cadrul unui grup este mai înalt și mai periculos decât celelalte. Dar după acest val, de regulă, vine salvarea. O să ajungem oare și noi în cel de al nouălea val pandemic? O să ajungem, dacă ne vom vaccina la timp și dacă vom învăța să conviețuim corect cu COVID-19.…”
---


Toată lumea cunoaște deja, nu doar din auzite, despre COVID-19 și despre valurile pandemice. Fiecare familie, practic, a fost afectată de acest virus într-o anumită măsură.

Recent am discutat cu cineva, care a pierdut în această pandemie rude foarte apropiate. Era trist și dureros să asculți confesiunile unui om puternic despre pierderile ireversibile a oamenilor dragi.

Eu, cumva am obosit să tot repet, că „este mare păcat să mori de COVID-19” și continui să cred că multe pierderi umane pot fi evitate. Putem să ne protejăm de boală și de decese, dar nu toți înțeleg asta. Unii cred că pandemia deja este terminată, alții consideră că ea nici nu a existat.

Pandemia a fost, este și va fi cu încă multe valuri

Am decis să scriu despre structura unei pandemii, pentru că valurile ei deja au intrat în viața noastră cotidiană și au devenit o parte componentă inevitabilă. Noi nu avem o altă alegere, noi trebuie să învățăm să trăim cu aceste valuri.

Noțiunea de valuri pandemice a venit din analiza pandemiilor anterioare, în timpul cărora au fost înregistrate creșteri a numărului celor bolnavi și a deceselor, urmate de perioade de scăderi, cu creșteri masive ulterioare din nou. Majoritatea pandemiilor precedente au avut câte două valuri, dintre care cel de al doilea val era cu mult mai mare decât primul.

La începutul pandemiei actuale de asemenea a fost vociferat pronosticul celui de al doilea val, dar noi vedem că avem deja patru valuri pandemice.

Virusul într-o pandemie nu pleacă nicăieri! Pur și simplu între valurile pandemice se înregistrează un număr mai mic de îmbolnăviri. Oamenii încep să creadă că pandemia este terminată, scot măștile, nu mai respectă distanța socială, nu se mai spală pe mâni. Virusul revine în forță și numărul celor bolnavi crește.

Estimările și modelările valurilor pandemice, efectuate pe diverse platforme digitale, au susținut masiv deciziile de aprobare a vaccinurilor și au contribuit la derularea rapidă a campaniilor de vaccinare. Vaccinul era conceput ca și un baraj în fața valurilor pandemice.

Era la fel de clar că vaccinarea singură nu este suficientă pentru a opri un val pandemic. Suplimentar se cere o flexibilitate și adaptare mai mare din partea oamenilor pentru a încetini un val nou pandemic.

Imunitatea de grup trebuia să oprească valurile pandemice definitiv și ireversibil

Vaccinarea a început foarte promițător în multe țări exact în mijlocul celui de al doilea val pandemic. Unele țări au atins rapid rate înalte de vaccinare de peste 60%, însă valurile pandemice nu au fost oprite. Au apărut multiple speculații la acest subiect, care au încetinit vaccinarea și au contribuit la evoluția pandemiei.

Este important să recunoaștem că fiecare val pandemic următor a fost diferit de precedentul, cu durată diferită, cu număr diferit de îmbolnăviri și decese, și cu multiple alte particularități locale. Această cunoaștere ne va ajuta să trecem prin valurile viitoare.

Vaccinul contra COVID-19 nu este unul perfect, adică nu ne poate proteja de infectare, dar ne va proteja de o formă gravă a bolii și asta este important. Dacă ne dorim cu adevărat să diminuăm pandemia, recunoaștem că nu avem niciun motiv plauzibil pentru a refuza vaccinarea acum și ne vaccinăm.

În istoria omenirii sunt cazuri, când, datorită vaccinului, virusul a dispărut și oamenii nu se mai îmbolnăveau. Anticorpii la toți au lucrat bine, respectiv, virusul nu a putut supraviețui.

Nu este și cazul COVID-19, însă. Faptul că avem în societate oameni vaccinați și oameni nevaccinați contribuie la crearea tulpinilor noi și replicarea lor. Dacă ar fi fost să ne vaccinăm repede toți, nu am fi lăsat virusului spațiu pentru mutații. Oamenii nevaccinați sunt acum un teren fertil pentru a crea tulpini noi.

Delta nu este nici pe departe ultima tulpină a acestui virus, și nici cea mai contagioasă încă. O să mai fie încă multe tulpini noi și pentru a ne proteja de ele avem nevoie de imunitate puternică de grup.

Imunitatea puternică de grup se poate atinge prin vaccinare doar. Astăzi este așa. Nu este o altă metodă de protejare de boala COVID-19. Modelarea comportamentului este doar un instrument auxiliar în aceste condiții.

Cum să trecem mai ușor valurile pandemice?

La fiecare val nou o să decidem individual. Acum este important să accelerăm vaccinarea populației. Prin toate căile posibile să atingem imunitatea de grup și să nu lăsăm virusului loc pentru replicare și creare a tulpinilor noi.

Va trebui să adaptăm comportamentul, practic, la fiecare val. Dacă am ieșit din val, o să putem să ne relaxăm un pic, să scoatem masca. Dacă intrăm pe val nou, o să aderăm la reguli mai stricte. Asta o să ne ajute să supraviețuim.

Este bine să învățăm să depistăm mai devreme boala și să ne izolăm, pentru a nu transmite mai departe virusul. Metode pentru asta sunt multe și unele sunt foarte eficiente.

De fiecare dată când avem o problemă de sănătate, să nu neglijăm pericolul, dar să mergem la medic pentru un tratament respectiv. Negarea bolii poate dăuna multor oameni din comunitate.

Un val pandemic durează între trei și șase luni. Pe parcursul unui an calendaristic putem trece cel mult peste două valuri pandemice.

Oamenii responsabili încep acum să administreze a treia doză de vaccin, pentru a avea protecție în valul următor de tulpina următoare. Cu așa atitudine, ei au o șansă reală de a ajunge și în cel de al nouălea val pandemic vii și sănătoși.

S-a observat în general că în natură valurile se propagă pe grupuri distincte, care se succed la intervale aproximativ egale și între care marea pare mai puțin agitată. Valurile din fiecare grup au înălțimi diferite, vitezele lor de propagare fiind inegale. Din acest motiv se produce fenomenul de interferență, care determină o creștere progresivă a înălțimii.

Din experiența și observațiile de multe secole ale navigatorilor s-a ajuns la concluzia că al nouălea sau al zecelea val din cadrul unui grup este mai înalt și mai periculos decât celelalte. Dar după acest val, de regulă, vine salvarea. O să ajungem oare și noi în cel de al nouălea val pandemic? O să ajungem, dacă ne vom vaccina la timp și dacă vom învăța să conviețuim corect cu COVID-19.