În cadrul alegerilor prezidențiale din acest an, va fi implementată parțial colectarea electronică a semnăturile în listele de subscripție pentru candidații desemnați la funcția de președinte al țării, transmite IPN.
„Grupurile de inițiativă trebuie să prezinte cel puțin 15 mii de semnături valabile ale susținătorilor, dar diferența până la 25 de mii poate fi colectată și prin intermediul listei de subscripție electronică. Vreau să menționez că acest modul va lucra prin intermediul semnăturii electronice calificate pe care o dețin cetățenii”, a precizat vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica.
Potrivit Codului Electoral, pentru a fi înregistrați de Comisia Electorală Centrală, toți candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova depun liste de subscripție, care conțin semnăturile a cel puțin 15 000 și cel mult 25 000 de alegători din minimum jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, adică raioanele și municipiile Chișinău și Bălți.