logo

O organizaţie sindicală o acuză pe alta de furt


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-organizatie-sindicala-o-acuza-pe-alta-de-furt-7965_959277.html

Confederaţia Sindicatelor din R. Moldova (CSRM) acuză Confederaţia Sindicatelor Libere “Solidaritatea” că-i fură membrii, prin cârdăşie cu organele administraţiei publice locale şi centrale. Preşedintele CSRM, Petru Chiriac a declarat, vineri, 12 mai, în cadrul şedinţei lărgite a Consiliului CSRM, că liderii sindicali de la „Solidaritatea” şi liderii locali ai comuniştilor întrunesc şedinţe în teritoriu, unde membrilor CSRM li se cere să renunţe la organizaţia din care fac parte şi să devină membri ai celeilalte organizaţii sindicale. El a mai spus că oamenii sunt speriaţi cu demiterea din funcţii şi ademeniţi cu măsura abuzivă de acordare a biletelor de tratament la staţiunile balneoclimaterice. „Aceste bilete se acordă după un anumit regulament şi nu pot fi date tuturor noilor membri de sindicat”, a mai spus sursa citată. Prin aceste acţiuni, a subliniat Chiriac, “Solidaritatea” şi partidul de guvernământ încalcă Legea sindicatelor, Constituţia RM, precum şi Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), care prevăd dreptul la libera asociere şi apartenenţa benevolă la o organizaţie sindicală sau alta. Aceste acţiuni sunt calificate de Chiriac drept o comandă politică menite să continue dezmembrarea CSRM, începută în decembrie 2000, când “Solidaritatea” s-a desprins de la această organizaţie. CSRM a reclamat încălcarea drepturilor sindicale în RM la OIM. Totodată, Chiriac susţine că nici tentativele CSRM de a colabora cu “Solidaritatea” în vederea amplificării mişcării sindicale din Moldova şi sporirii gradului de protecţie a angajaţilor nu se bucură de succes, deoarece scopul real al “Solidarităţii” este de a “înghiţi” CSRM. La 1 ianuarie 2006, CSRM număra 356 mii de membri. Pe parcursul anului trecut, componenţa numerică a organizaţiei s-a redus cu 40 de mii de membri, inclusiv din cauza recrutării acestora de către “Solidaritatea”. Pentru a evita confuzia provocată de titulatura asemănătoare a celor două confederaţii ale sindicatelor, CSRM intenţionează să-şi schimbe denumirea.