logo

O nouă grupă-creşă a fost deschisă după reparație capitală la Grădinița nr. 56


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-noua-grupa-cresa-a-fost-deschisa-dupa-reparatie-7967_1103333.html

O nouă grupă-creşă a fost deschisă după reparaţie capitală la Grădiniţa nr. 56 din sectorul Râșcani al capitalei. Grădinița urmează să beneficieze de programul de eficiență energetică, prin reabilitarea fațadei, în valoare de un milion de lei, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Primăriei capitalei.

Primarul general, Ion Ceban, și-a exprimat speranța că toți beneficiarii noii grupe se vor adapta ușor și se vor simți confortabil, pentru a avea o copilărie fericită. „Mulțumim tuturor pentru implicare. Împreună putem face față cererii sporite de locuri în creșe și grădinițe”, a mai spus primarul. Contribuția Primăriei Municipiului Chișinău în cadrul acestui proiect este de 146 mii lei, bani care au fost alocați pentru etapa de reabilitare capitală a spațiilor.

Este a 57-a grupă-creşă deschisă în ultimii ani în instituţiile de educaţie timpurie din municipiu, în total în capitală fiind deschise peste 150 de grupe pentru copii în ultimii patru ani. Grupa nou formată este frecventată în prezent de 16 micuți, inclusiv 2 copii din familii de refugiați ucraineni, care se află în perioada de adaptare.

Proiectul privind renovarea unei grupe de creșă în instituția de educație timpurie nr. 56 din Chișinău, a fost realizat cu suportul „Street Child”, în parteneriat cu Institutul Național de Intervenție Timpurie în Copilărie, în contextul implementării proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie pentru populația de refugiați ucraineni”, cu susținerea UBS Optimus Foundation. De asemenea, UN Women a contribuit cu mobilier la standarde înalte, cu susținerea ambasadei Suediei.

Grădinița nr. 56 a fost fondată în anul 1961 și este frecventată în prezent de 99 de copii.