logo

O mamă cu doi copii a căzut într-o fântână. Doar un copil a putut fi salvat


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-mama-cu-doi-copii-a-cazut-intr-o-7967_1067731.html

O mamă cu doi copii, unul de o lună și altul de doi ani, au căzut într-o fântână din satul Rotunda, raionul Edineț. Copilul de doi ani a reușit să fie salvat de populație și de pompierii sosiți la fața locului, nu și mama cu cel de-al doilea copil, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc luni seara, 26 august. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că femeia cu cei doi copii au căzut în fântâna cu o adâncime de aproximativ 15 metri. A fost salvat doar copilul de doi ani care a suferit hipotermie, fiind ulterior transportat la spital.

Concomitent, din fântână a fost recuperat și cadavrul sugarului în vârstă de o lună. Pompierii au pompat apa, pentru a extrage corpul neînsuflețit a femeii de 25 de ani.

Circumstanțele și cauza producerii incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.