O lege nouă va interzice structurilor statale discriminarea agenţilor economici prin intermediul ajutorului de stat
https://www.ipn.md/index.php/ro/o-lege-noua-va-interzice-structurilor-statale-discriminarea-agentilor-economici--7966_968783.html
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) a elaborat un proiect de lege privind ajutorul de stat, notează Info-Prim Neo. Ion Echim, vicedirector al ANPC, a spus că acest proiect se află în prezent la avizare în ministere, servicii, birouri şi alte structuri guvernamentale.
Potrivit afirmaţiilor sale, practic, fiecare autoritate publică, centrală sau locală, mai mult sau mai puţin este implicată în procesul de acordare a ajutoarelor de stat. Dar reguli clare, transparente, care ar determina desfăşurarea procesului respectiv nu există. Pe de altă parte, Moldova şi-a luat angajament în Planul de acţiuni RM – UE de a elabora şi aplica o asemenea lege.
„Domeniul ajutorului de stat urmează a fi strict reglementat, pentru că unele autorităţi publice, prin acordarea unor ajutoare de stat agenţilor economici, fie sub forma unor facilităţi fiscale sau vamale, scutiri de taxe şi impozite, fie sub forma unor credite preferenţiale sau bunuri materiale, sau mijloace financiare, pot plasa aceşti agenţi economici într-o poziţie privilegiată faţă de alţii, limitează concurenţa pe piaţă sau creează o concurenţă neloială”, - a explicat el.
Proiectul de lege, elaborat de ANPC formulează definiţia ajutorului de stat, stabilind norme generale, valabile pentru toate autorităţile care procedează la acordarea ajutorului de stat, indiferent de profilul acestei autorităţi şi forma sub care se acordă ajutorul de stat.
În proiect sunt prevăzute cazurile, în care poate fi acordat ajutor de stat, responsabilităţile părţii care oferă şi a celei care recepţionează ajutorul, modalităţile de control a utilizării ajutorului de stat şi responsabilităţile în cazul neutilizării conform destinaţiei, precum şi procedura de returnare a acestuia.