logo

O formaţiune extraparlamentară va ataca TRM în judecată pentru un material în care aceasta susţine că i-a fost lezată autoritatea


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-formatiune-extraparlamentara-va-ataca-trm-in-judecata-pentru-un-material-in-ca-7967_958486.html

Compania Teleradio-Moldova (TRM) până în prezent n-a devenit o instituţie cu adevărat obştească, a cărei activitate să corespundă standardelor democratice, dar continuă să funcţioneze sub bagheta puterii şi numai în favoarea acesteia, ignorând principiile de activitate în folosul societăţii, se arată într-un comunicat al Partidului Socialiştilor din Moldova Patria-Rodina, remis spre difuzare agenţiei Info-Prim Neo. Potrivit sursei citate, accesul la companie îl au, în afara perioadelor electorale, numai formaţiunile politice şi obşteşti, poziţia cărora coincide cu viziunea partidului de guvernământ. Practic toate documentele transmise de PSM Patria Rodina companiei pentru informarea societăţii, dar şi toate conferinţele de presă postelectorale au fost ignorate, în timp ce alte evenimente, de importanţă minoră, sau poziţia altor formaţiuni politice cu influenţă mai redusa, au fost reflectate pe larg. Mai mult, la 20 martie 2006 în cadrul emisiunii „Novosti-Expres”, în limba rusă, compania a răspândit un mesaj la comandă, intenţionat falsificat, referitor la pichetarea ambasadelor Republicii Moldova şi Ucrainei la Moscova în legătură cu situaţia din Transnistria, în care a figurat de câteva ori partidul Patria-Rodina. Comentatorul a subliniat că această formaţiune este „influenţată, dirijată de autoritatea criminală Karamalac, cu suportul unui oarecare domn Ţarnă”, se spune în comunicat. „Este evident ca aceasta informaţie poate fi calificată numai ca o acţiune de public relations, care aduce pagubă directă autorităţii formaţiunii şi atinge cinstea şi demnitatea membrilor, simpatizanţilor şi alegătorilor”. La apelul liderului partidului referitor la cele întâmplate colaboratorii şi-au cerut scuze, dar informaţia publică, care ar corecta mesajul difuzat în cadrul emisiunii „Novosti-Expres” în limba rusă n-a fost răspândită nici până în prezent, notează conducerea . Executivul partidului respectiv va ataca în organele de justiţie TRM, se arată în declaraţie. De asemenea, semnatarii cer acces liber şi permanent pentru formaţiune la posturile de televiziune şi radio a companiei nu mai puţin de o data în lună. Solicitat de Info-Prim Neo, producătorul general al companiei Sergiu Batog a spus că materialul respectiv a fost o ştire a agenţiei Moldpres şi ulterior că a fost făcută rectificarea necesară. Mai mult ca atât, a spus el, reprezentanţii partidului Patria-Rodina au fost invitaţi la companie pentru a-şi expune punctul de vedere, însă aceştia „au refuzat categoric”. Mai multe formaţiuni politice de opoziţie se arată nemulţumite de activitatea TRM şi în special de modul de tratare a partidelor de opoziţie. Recent Compania a fost nevoită să pună pe post o rectificare la o relatare despre un miting de protest organizat de Alianţa „Moldova Noastră”. Miercuri, 22 martie liderul Mişcării social politice „Ravnopravie” Valeri Klimenco, de asemenea, s-a declarat nemulţumit de faptul că TRM nu oglindeşte evenimente organizate de formaţiune. Experţii occidentali au atestat anterior probleme în R. Moldova în ce priveşte activitatea mass-media şi audiovizualului, în special a instituţiilor publice.