logo

O femeie trebuie să lucreze până pe 21 februarie ca să câștige cât un bărbat anul trecut


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-femeie-trebuie-sa-lucreze-pana-pe-21-februarie-7966_1087967.html

În anul 2022 o femeie trebuie să lucreze până la data de 21 februarie pentru a atinge valoarea câștigului unui bărbat în anul precedent, conform calculelor în baza datelor Biroului Național de Statistică privind câștigul salarial al femeilor și bărbaților.

„Ziua Egalității Salariale” (Equal Pay Day), marcată astăzi în Moldova, semnifică numărul de zile pe care trebuie o femeie să le lucreze suplimentar pentru a câștiga un venit echivalent cu venitul înregistrat de un bărbat în anul precedent.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, citat de IPN, în 2021, diferența de gen în salarii a înregistrat o ușoară scădere față de anul precedent. Chiar și așa, tendința generală este clară: diferențele salariale au crescut constant pe parcursul ultimului deceniu, de la 12,2% în 2011 la 13,7% în 2020. Diferențele salariale ar fi și mai mari dacă s-ar lua în calcul și nivelul de salarizare informală, care este mult mai mare în rândul bărbaților. În termeni monetari, pierderea financiară anuală a femeilor a atins valoarea de 19 063 de lei în 2021.



În domeniile bine plătite, diferența salarială este și mai impunătoare. Decalajul de gen în remunerare atinge cote de 50% în domeniul activităților de editare, 44% – în sectorul finanțelor, 38% – în sfera IT. Diferențele de gen persistă chiar dacă pe piața muncii sunt mai multe femei cu studii superioare comparativ cu bărbații. Această inegalitate își poate găsi explicație în faptul că femeile sunt subreprezentate în structurile de top management, regăsindu-se într-o pondere mai mare în funcțiile de execuție, unde salariile sunt mai mici.

Calculele privind diferența salarială în Moldova se realizează în baza salariilor medii ale femeilor și bărbaților, prezentate de către Biroul Național de Statistică, respectiv diferența estimată este o valoare medie. Actualmente, nu sunt disponibile date care ar ilustra exact diferența salarială între femei si bărbați ce prestează aceeași muncă. Conștientizând limitările calculelor, în 2020 CPD a realizat o analiză econometrică a diferențelor de gen în remunerare cu scopul de a identifica factorii obiectivi ce stau în spatele acestui decalaj. Datele analizei sugerează că salariul bărbaților este în medie cu 25% mai mare decât al femeilor. Partea explicată (obiectivă) reprezintă doar 8,7 puncte procentuale, restul 16,7 puncte procentuale fiind „inexplicabile”.

Diferențele în remunerare, pe termen lung, determină inegalități la etapa de beneficiere a pensiei pentru limita de vârstă. Exprimată monetar, pierderea financiară anuală a unei femei pensionare este semnificativă și a constituit în medie 5872 de lei.