logo

O femeie a ars de vie în casă


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-femeie-a-ars-de-vie-in-casa-7967_1109538.html

O femeie de 76 de ani din satul Limbenii Vechi, raionul Glodeni, a murit în casa care a luat foc, transmite IPN.

Incendiul s-a produs duminică după-amiază. Preliminar s-a stabilit că de la sobă. Acesta a fost lichidat complet după câteva ore. „În timpul intervenției, salvatorii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarei, o femeie de 76 de ani”, precizează IGSU.

Pompierii îndeamnă repetat oamenii să nu obtureze canalele de ventilare, să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea, mai ales atunci când sunt folosite sobele, aparatele electrice sau cazanele ce funcționează pe lemne sau gaze naturale. Totodată, cetățenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele și să utilizeze doar materiale combustibile pentru care a fost destinată soba, evitând aprinderea focului prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile. Pentru prevenirea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, pe timp de noapte este recomandabil ca focul din sobă să fie stins.

De la începutul anului, au fost înregistrate în jur de 1500 incendii, în urma cărora au decedat 88 de persoane, inclusiv trei minori.