O familie din capitală s-a intoxicat cu seminţe de floarea-soarelui
https://www.ipn.md/index.php/ro/o-familie-din-capitala-s-a-intoxicat-cu-seminte-de-floarea-soarelui-7967_958533.html
O familie din capitală s-a intoxicat cu seminţe de floarea-soarelui. La această concluzie au ajuns membrii familiei după ce au analizat care ar putea fi motivul intoxicării instantanee, fapt confirmat şi de medici.
Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, spune că analizând meniul bucatelor pe care le-au mâncat toţi trei membri ai familiei, s-a ajuns la concluzia că doar seminţele de floarea-soarelui au putut provoca intoxicarea.
În comă provocată de supradoză de substanţe stupefiante a fost găsit un tânăr de 26 de ani. Starea lui este gravă, medicii de la Spitalul „Sfânta Treime” încearcă să scoată tânărul din comă.
Cu oxid de carbon s-au intoxicat uşor trei studente, care au fost dezintoxicate de medicii de pe ambulanţă cu ajutorul oxigenoterapiei. Fetele s-au intoxicat cu oxidul de carbon emanat de o sobă infectă.
O bătrână de 89 de ani a fost lovită pe bulevardul Dacia de un automobil Opel şi a suferit fractura maleolei piciorului stâng şi contuzia ţesuturilor moi ale feselor.
Duminică, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 708 solicitări, inclusiv la 155 cazuri de viroze acute, 50 cazuri de traumatism şi 7 ictusuri cerebrale.