logo

O delegaţie a R. Moldova va participa la lucrările Consiliului şefilor de guverne ale statelor membre ale CSI


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-delegatie-a-r-moldova-va-participa-la-lucrarile-consiliului-7965_964756.html

O delegaţie a R. Moldova va participa, la 25 mai, la lucrările Consiliului şefilor de guverne ale statelor membre ale Comunităţi Statelor Independente. Evenimentul va avea loc în oraşul Yalta din Ucraina. Cabinetul de Miniştri a aprobat, în şedinţa de miercuri, 16 mai, componenţa nominală a delegaţiei R. Moldova la acest for. Delegaţia de 13 persoane va fi condusă de premierul Vasile Tarlev. Din componenţa delegaţiei vor mai face parte viceministrul Afacerilor Interne şi Integrării Europene, Eugenia Kistruga, ambasadorul RM în Ucraina, Sergiu Stati, consilierul principal de stat în domeniul colaborării externe, Alexandru Prigorschi etc. Anul trecut, deputaţii Alianţei „Moldova Noastră” au propus un proiect de hotărâre privind denunţarea Acordului de constituire a CSI, însă acesta a fost retras mai târziu. Aceştia şi-au motivat decizia prin faptul că iniţiativa lor nu va întruni sprijinul fracţiunii majoritare. Potrivit deputaţilor AMN, aflarea RM în aceste organizaţii reprezintă un impediment în calea de aderare la Uniunea Europeană, iar faptul că un şir important al acordurilor respective nu sunt respectate suspendă orice motiv de a rămâne în continuare în componenţa organizaţiilor respective. Deputaţii s-au referit şi la prezenţa militară a Rusiei în R. Moldova, Majorarea preţurilor la gaze şi decizia de a interzice importul de vinuri şi produse agricole. Totodată, în vara anului trecut, preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev a propus un program de reformare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), în cadrul Summit-ului neformal, de la Moscova. Noua concepţie însă nu a mai ajuns să fie discutată şi eventual adoptată. CSI a fost creat în decembrie 1991, iar Parlamentul RM a ratificat Acordul de constituire la 8 aprilie 1994.