O delegaţie a R. Moldova se va deplasa luni la Moscova pentru a relua negocierile privind noul contract la gazele naturale
https://www.ipn.md/index.php/ro/o-delegatie-a-r-moldova-se-va-deplasa-luni-la-7966_958395.html
Luni, 20 martie, o delegaţie a R. Moldova va pleca la Moscova pentru a relua negocierile privind noul contract la gazele naturale. Preşedintele SA „Moldovagaz”, Ghenadi Abaşkin se afla deja de trei zile în capitala Rusiei.
Solicitat de presă după şedinţa Guvernului din săptămâna curentă, ministrul Economiei şi Comerţului Valeriu Lazăr a evitat să ofere mai multe detalii în acest sens.
Anterior, Lazăr a spus că Moldova va continua să insiste asupra unui preţ mai mic decât cel actual. În acelaşi timp, conducătorul companiei ruseşti Gazprom, Alexei Miller, a menţionat că preţul la gaze pentru Moldova trebuie să fie la nivelul celui european. Totodată, el a condiţionat preţul la gaze cu cedarea unei cote de acţiuni în SA Moldova-Gaz.
Preşedintele Uniunii Consumatorilor de Energie din Moldova (UCE), Nicolae Mogoreanu, a opinat în cadrul unui interviu acordat Agenţiei Info-Prim Neo că introducerea noului regim vamal la hotarul moldo-ucrainean pentru agenţii economici transnistreni a complicat mult poziţia R. Moldova la masa de tratative privind preţul gazelor naturale. Ca urmare, spune el, Chişinăul va fi nevoit să facă cedări importante cu caracter politic. Preşedintele UEC este sigur că, dacă Moldova nu va ceda în favoarea Rusiei, preţul la gaze va oscila între 160 şi 180 USD pentru 1 000 metri cubi. Mogoreanu a acuzat autorităţile de la Chişinău de intransparenţă în procesul de negocieri. În opinia lui, aceasta denotă că ele „au ce ascunde”.
Potrivit analistului economic Iurie Gotişan, partea rusă ar putea să se impună cu mai multe pretenţii în negocierile cu Chişinăul asupra preţurilor la gazele naturale. „Din discuţiile cu oficialităţi de la guvern, Moscova va insista dur asupra majorării preţului la gazele furnizate. Potrivit acestora, preţul ar putea fi şi mai mare de 160 USD pentru 1 000 metri cubi”, susţine Iurie Gotişan.
Până la expirarea actualului contract de import al gazelor naturale ruseşti au rămas mai puţin de două săptămâni. Conform actualului contract, valabil până la 1 aprilie curent, concernul rus Gazprom livrează R. Moldova gaze naturale la preţul de 110 USD pentru mia metri cubi, faţă de 80 USD până la 1 ianuarie 2006.