logo

O ambulanţă a fost lovită pe strada Bucureşti


https://www.ipn.md/index.php/ro/o-ambulanta-a-fost-lovita-pe-strada-bucuresti-7967_984490.html

O ambulanţă, care transporta un bebeluş la spital, a fost implicată miercuri, 11 august, într-un accident de circulaţie la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Bucureşti, în locul unde la 31 mai a mai avut loc un accident similar. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Evelina Rusu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că ambulanţa cu girofarurile şi alarma sonoră incluse se deplasa pe strada Bucureşti în direcţia Buiucani, transportând la spitalul nr.1un copil de o lună, conectat la aparatul de oxigen. Pe strada Mihai Eminescu ambulanţa a fost lovită de un automobil Volkswagen. Şoferul a suferit traumă a coloanei vertebrale în regiunea cervicală şi luxaţie a vertebrelor, medicul s-a ales cu comoţie cerebrală şi hematom la bărbie, iar felcerul a suferit contuzia ţesuturilor moi ale gambei. Imediat cum au anunţat Serviciul de Urgenţă despre producerea accidentului, medicul şi felcerul au oprit o maşină de ocazie şi au transportat la spital bebeluşul conectat la aparatul de oxigen. Şoferul ambulanţei şi felcerul au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă, medicul nu a avut nevoie de spitalizare. De la începutul acestui an alte cinci ambulanţe au fost implicate în accidente de circulaţie.